Lectură de 4 minute

13 Jul 2020 - Știri și Noutăți

Cum faci shopping mai ușor: BIANO lansează opțiunea de căutare online folosind fotografiile, în premieră pe piața home&deco

Andra Imbrea

În premieră pentru segmentul home & deco online din România, BIANO, motorul de căutare lansat de grupul MITON în țara noastră acum 2 ani, lansează opțiunea de căutare folosind fotografiile. Prin această nouă funcționalitate, platforma BIANO a generat comenzi pentru parteneri în doar câteva ore de la activarea tool-ului.

Echipa de dezvoltatori BIANO a pornit de la premisa că, atunci când unui client îi place un produs de mobilier/decorațiuni interioare găsit pe rețelele de socializare sau în momentele sale de relaxare, nu poate afla cu ușurință de unde poate să cumpere acel produs, decât prin căutari intensive.

Însă, cu ajutorul căutării folosind fotografii, acesta poate face cu ușurință o fotografie sau o captură de ecran și o poate încărca în interfața www.biano.ro. Rezultatul? O listă de produse identice sau similare, astfel încât clienții să le poată cumpăra cu ușurință dintr-un e-shop.

Recunoașterea produsului este posibilă datorită unui sistem de inteligență artificială, dezvoltat în integralitate de echipa BIANO. „Sistemul nostru analizează fiecare imagine și este capabil să potrivească această imagine cu produse reale din catalogul BIANO. Este similar, să spunem, unei rețele neuronale, căutarea se face aproape simultan prin milioane de fotografii. Spre deosebire de multe companii e-commerce care folosesc căutarea folosind imagini, noi suntem mândri să spunem că am dezvoltat sistemul integral cu resursele echipei noastre interne. Asta pentru că am anticipat că, datorită acestui an, multe dintre noile caracteristici e-commerce se vor roti în jurul inteligenței artificiale”, explică CEO-ul BIANO Michael Zelinka.

Funcționalitatea de căutare folosind fotografii este disponibilă pe toate piețele unde operează BIANO: România, Cehia, Slovacia, Brazilia, Olanda. Anul acesta, motorul de căutare își propune expansiunea pe încă două piețe mondiale: Ungaria și Polonia, după cum a declarat Mirela Munteanu, digital marketing specialist BIANO România, în cadrul unui webinar retailTalks. 

Pentru a sprijini lansarea acestui tool, BIANO a inaugurat o nouă versiune a platformei sale web și o campanie de promovare în social media.

Citeste si:
JYSK deschide cel de-al 90-lea magazin din România în Moșnița Nouă, județul Timiș

Vezi și: VIDEO Fashion și home&deco în pandemie: cum îți poți crește vânzările cu ajutorul unor motoare de căutare online

BIANO, Rezultate peste așteptări, imediat după lansare

După lansarea căutarii folosind fotografii, în România, tranzacțiile prin acest tool pentru magazinele partenere au fost generate în decurs de doar câteva ore.

BIANO mizează pe acest nou instrument pentru a-și depăși targeturile anunțate la începutul anului 2020, printre care o creștere de 100% a afacerilor, comparativ cu 2019. Conform declarațiilor reprezentanților companiei, creșterea de înregistrare a noilor parteneri este de +25% per trimestru, întrucât magazinele home & deco iau comerțul online mult mai în serios, din cauza pandemiei coronavirus, alături de alte atuuri, precum personalizare, varietatea și chiar exclusivitatea ofertelor.

În plus, pentru că segmentul home & deco furnizează produse necesare traiului de zi cu zi, reprezentanții BIANO apreciază că și publicul larg va apela din ce în ce mai des la cumpărături online de mobilier și decor pentru casă, birou și grădină, e-commerce-ul devenind astfel o variantă firească și de încredere în viața noastră, câtă vreme retailerii le vor pune la dispoziție clienților instrumente prin care să le ușureze acestora achiziția online.

Alte targeturi pentru 2020 ale BIANO în România includ lărgirea comunității de cumpărători home & deco online, cât și aducerea în atenție a tendințelor internaționale, cum ar fi trendul de mobilă și decor eco-friendly, prin sugestii aplicate despre cum acesta poate fi integrat în căminele românilor.

Citeste si:
Campanie de digitalizare pentru comercianții care vor să-și deschidă rapid un magazin online complet funcțional

Motorul de căutare online de mobilă și accesorii www.biano.ro reunește în acest moment ofertele a 75 de magazine home & deco care oferă și posibilitatea de plasare online a comenzilor, printre care Somproduct, Homelux, SensoDays, Bonami, Home Philosophy, E4home. Lansat pentru prima oară în Cehia, în 2015, BIANO s-a extins în patru alte țări pe parcursul a cinci ani, respectiv România, Slovacia, Olanda și Brazilia. În 2019, BIANO a generat venituri pentru cei peste 1.200 de parteneri locali și internaționali de peste 50 de milioane de euro, având peste 4 milioane de produse home & deco listate.
 

Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Cum faci shopping mai ușor: BIANO lansează opțiunea de căutare online folosind fotografiile, în premieră pe piața home&deco