Lectură de 4 minute

21 Feb 2022 - Știri și Noutăți

Afacerile Nestle România au crescut cu 10,5% în 2021 și au trecut de pragul de 1 miliard de lei

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Nestle România a înregistrat în anul 2021 o creștere de 10,5% și a ajuns la afaceri de 1,030 miliarde de lei, potrivit calculelor Retail.ro. Motoarele de creștere au fost categoriile de cafea pentru consum acasă și în sectorul out-of-home, precum și hrana pentru animale de companie.

„Am lansat peste 30 de produse noi în toate cele 10 categorii pe care le avem în România. Am continuat proiectele de CSR sub cei trei piloni, nutriție echilibrată, mediu și oportunități de dezvoltare a tinerilor, dar am venit și cu un proiect-concurs de idei pentru susținerea restartării României după pandemie, idei excelente care vor fi puse în practică de anul acesta”, declară Silvia Sticlea, country manager Nestlé România.

În pandemie, Nestlé a contribuit cu donații în produse în valoare totală de peste 1,4 milioane de lei pentru comunitățile aflate în nevoie din România.

La nivel global, Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, a raportat o creștere organică de 7,5%, generată de un mix de cote de piață în creștere, redresarea sectorului out-of-home și dinamica pozitivă din retail. Vânzările totale raportate au crescut cu 3,3%, la 87,1 miliarde CHF (413 miliarde de lei), de la 84,3 miliarde CHF, în 2020, fiind afectate de schimbul valutar, cu o reducere de 1,3%, dar și de dezinvestiții, cu un impact negativ de 2,9%.

Perspectiva pentru 2022 vizează o creștere organică a vânzărilor în jurul valorii de 5%, iar perspectivele pe termen mediu implică o creștere susținută a vânzărilor organice cu o singură cifră.

Prețurile au crescut cu 1,2%, cu 2,5% în trimestrul al patrulea, la nivel global. Vânzările raportate în Zona Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord (EMENA) au crescut cu 4,5%, la 21,1 miliarde CHF. Zona EMENA a raportat o creștere organică de o singură cifră, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Creșterea a fost susținută de evoluția continuă a portofoliului înspre categorii și canale cu creștere rapidă, precum și de inovare. Toate piețele au înregistrat o creștere pozitivă, cu evoluții puternice ale vânzărilor conduse de Regatul Unit, Rusia, Italia și Franța. Zona a continuat să înregistreze creșteri ample ale cotei de piață, în special în ceea ce privește hrana pentru animale de companie, cafeaua și preparatele culinare refrigerate.

Purina, Nescafe și Starbucks, motoarele de creștere

Pe categorii de produse, Purina PetCare a înregistrat o creștere de două cifre condusă de brandurile premium Gourmet, Felix și Purina Pro Plan, precum și de produse veterinare. Creșterea a fost puternică pe toate canalele, în special în comerțul electronic și în magazinele de specialitate pentru animale de companie.

Vânzările de cafea au crescut într-un ritm ridicat cu o singură cifră, susținute de un impuls puternic pentru produsele Nescafe și Starbucks la domiciliu. Nestlé Professional a raportat o creștere puternică de două cifre, ajutată de recuperarea ulterioară a canalelor out-of-home, în special în ceea ce privește consumul de cafea.

Citeste si:
Programul Promenada Mall de Paște: în ce zile va fi deschis centrul comercial
Programul Promenada Mall de Paște: în ce zile va fi deschis centrul comercial

Vânzările în categoria Confectionery au crescut la o rată medie de o singură cifră, conduse de KitKat. Culinary a raportat o creștere de o singură cifră, fiind conduse de Maggi. Vânzările Garden Gourmet au continuat să crească într-un ritm de două cifre.

Afacerile producătorului de dulciuri Nestle au crescut în 2020 cu trei milioane de lei, ajungând la 933 de milioane de lei, iar profitul a depășit 71 de milioane de lei, în 2020. Numărul angajaților s-a redus la 483, după ce gigantul a închis în prima partea a anului 2019 singura fabrică de producție din România, de la Timișoara, de unde ieșeau napolitanele Joe.

Nestlé este o companie de produse alimentare și băuturi, prezentă în 189 de țări din întreaga lume, cu peste 300.000 de angajați. Cele peste 2000 de brand-uri ale Nestlé includ nume precum Nescafé, Nespresso, Maggi și Nesquik. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Afacerile Nestle România au crescut cu 10,5% în 2021 și au trecut de pragul de 1 miliard de lei