Lectură de 2 minute

19 Mar 2024 - Știri și Noutăți

Sinsay caută angajați pentru magazinul pe care îl va deschide în curând în București 

Mădălina Dinu

Abonează-te pe  

Polonezii de la Sinsay au planuri mari pentru 2024. LPP, care gestionează alte cinci branduri de modă precum Reserved, Cropp, House, Mohito, deschide un nou magazin Sinsay în București. Inaugurarea va avea loc pe 30 aprilie, în Veranda Mall, în spațiul în care și-au desfășurat activitatea comercială cei de la CCC. 

Sursa foto: Sinsay

Astfel, retailerul deja își caută angajați pentru noul spațiu din incinta centrului comercial Veranda Mall, iar anunțul de angajare este afișat chiar pe vitrina magazinului, sub anunțul viitoarei inaugurări. Noul magazin se va întinde pe o suprafață de circa720 mp, iar clienții vor putea găsi articole pentru copii, femei, bărbați și casă.

LPP ar urma să deschidă circa 300 de magazine Sinsay în Europa, dintre care 50 de spații comerciale și în România. De asemenea, grupul precizează că intenționează să investească peste 200 de milioane de euro în rețeaua de magazine, acesta fiind pilonul principal pentru creșterea vânzărilor.

Totodată, pe lângă cele 50 de magazine pe care le va deschide în România, LPP „atacă” și alte piețe, axându-se pe cele în care a intrat recent.

”În 2023, am făcut primii pași în Grecia, o piață care a fost foarte deschisă brandului Sinsay, prin urmare plănuim noi inaugurări în Atena, dar și în alte orașe. În paralel, ne pregătim pentru debutul Mohito în Italia, dar și pentru inaugurarea încă unui magazin Reserved în Milano. În februarie 2024, am deschis două birouri în Istanbul și în Barcelona”, a mai spus Lutkiewicz, CFO al LPP, pentru retail.ro.

LPP este o afacere de familie poloneză, fiind una dintre cele mai dinamice companii din industria de îmbrăcăminte din regiunea Europei Centrale. De 30 de ani activează cu succes în Polonia și în străinătate, vânzând colecții în capitale prestigioase precum Londra, Helsinki și Tel Aviv. LPP gestionează 5 branduri de modă: Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay, a căror ofertă este disponibilă în prezent în vânzări tradiționale și online pe aproape 40 de piețe din întreaga lume. Compania dispune de o rețea de peste 2.000 de magazine cu o suprafață totală de 1,9 milioane de metri pătrați și distribuie anual îmbrăcăminte și accesorii pe 3 continente. LPP joacă, de asemenea, un rol important, oferind locuri de muncă pentru aproape 30.000 de persoane în birourile și structurile de vânzări din Polonia, țări din Europa, Asia și Africa. Compania este listată la Bursa de Valori din Varșovia ca parte a indicelui WIG20 și face parte din prestigiosul indice MSCI Poland.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Sinsay caută angajați pentru magazinul pe care îl va deschide în curând în București