Lectură de 5 minute

25 Oct 2023 - Știri și Noutăți

Produse la un leu și premii în bani la Sezamo: cum putem beneficia

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Supermarketul online Sezamo a împlinit un an de la lansare și își răsplătește clienții pentru fidelitate printr-un concurs cu premii, în urma căruia participanții pot câștiga un an de cumpărături gratuite, în valoare de 30.000 de lei sau alte trei premii, fiecare în valoare de câte 5000 de lei. 
 

Sursa foto: Sezamo România

Pentru a se înscrie la concurs, clienții trebuie să cumpere de minimum nouă ori de la Sezamo, până la data de 21 decembrie 2023. Intermediar au loc 3 tombole, o dată la fiecare trei săptămâni. Pentru a participa, clienții trebuie să achiziționeze cumpărăturile de la Sezamo cel puțin o dată pe săptămână. Câștigătorul marelui premiu, cumpărături la Sezamo timp de un an, în valoare de 30.000 de lei, va fi anunțat pe 22 decembrie 2023.

Campania aniversară le oferă clienților posibilitatea de a testa unele dintre cele mai bune produse din ofertă prin comercializarea acestora, în perioada aniversară, la 1 leu per bucată, precum delicioșii mici de la Carmangeria Ozana, apă plată Borsec sau chiar ciabatta, dar și reduceri de până la 70%. În plus, clienții pot câștiga și premii oferite de către furnizorii supermarketului cu ocazia aniversării, astfel încât fiecare zi vor avea o sărbătoare a gusturilor.

Sezamo la bilanț. Un an pe piața din România

Sezamo investește continuu în reducerea amprentei de carbon a companiei: flota sa de mașini electrice a parcurs aproape 2 milioane de kilometri cu zero emisii și a ajuns la peste 304 tone de CO2 salvate.

Datorită livrărilor direct la ușă, clienții Sezamo au economist 1.401.685 km în ultimul an, adică echivalentul a 3,6 drumuri pe Lună, 303 drumuri dus-întors pe ruta București - Paris sau aproape 445 de tururi complete ale țării noastre pe linia de graniță.

Compania a inițiat de la lansarea publică peste 54.000 de apeluri în care le-au solicitat feedback. La capătul celălalt al firului, peste 210.000 de clienți (echivalentul întregii populații din sectorul 1) au discutat cu operatorii Customer Care Sezamo pentru a cere îndrumări, a oferi feedback sau chiar a cere indicații de folosire pentru anumite produse. Specific, 131.560 apeluri, 70.586 mailuri și 7.893 sesiuni de chat. Durata medie de răspuns a unui apel este de 8 secunde, iar potrivit CSAT (Customer Satisfaction Score), 96,5% dintre clienți sunt mulțumiți.

Curierii Sezamo sunt apreciați de către clienți, cu un rating pozitiv de 99,52%, iar la nivel de comenzi există 96,42% rating pozitiv. La nivelul întregii companii, Sezamo are cel mai mare NPS din grup, și anume 83.

Un an de lansări și premiere pe piața din România

Sezamo a lansat în primul an de activitate mai multe acțiuni de susținere a clienților săi, atât prin reduceri și plafonări de prețuri, dar și prin servicii menite să îi ajute să economisească timp și bani.

Citeste si:
Analiză Glovo: Ce deserturi comandă românii de Paște, în afară de pască și cozonaci
Analiză Glovo: Ce deserturi comandă românii de Paște, în afară de pască și cozonaci

Acestor acțiuni se adaugă suportul oferit clienților pentru a avea acces la hrană de calitate, de la producători locali, prin reduceri semnificative care aduc produsele ECO la nivelul produselor de masă din supermarket, dar și prin branduri proprii de calitate înaltă, la prețuri avantajoase. În România, Sezamo comercializează 7 branduri proprii: produse lactate Miil, mezeluri Dacello, carne super premium marca Sutcha, produse tip băcănie Kitchin, hârtie Moddia, cafea Ubomi, dar și semințe și băuturi bazate pe plante Yutto.

Sezamo livrează cu o flotă proprie de mașini electrice (având și stații proprii de încărcare la depozitul din Ștefăneștii de Jos), utilizează pungi reutilizabile, prietenoase cu mediul, confecționate din plastic reciclat, care reduc amprenta asupra mediului înconjurător, și oferă programul „Save the Food”, cu ajutorul căruia clienții pot contribui la stoparea risipei alimentare prin achiziționarea de alimente aflate în ultimele zile de valabilitate, la un preț redus. Aceste inițiative întăresc angajamentul Sezamo față de practicile prietenoase cu mediul înconjurător și invită clienții să joace un rol activ în protejarea acestuia.

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik s-a lansat în România în 2022, sub brandul Sezamo. Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (14000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată.

Fiind o companie de tehnologie, Sezamo este o companie data-driven. Deținând operațiunile end-to-end, inclusiv toată tehnologia din interior, clienților li se oferă o experiență superioară de cumpărături, livrarea celor mai proaspete alimente de la fermieri și artizani locali, precum și o selecție largă de produse de tip supermarket sau produse sub propria etichetă. Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a ajuns la aproape 600 de milioane EUR în 2022.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Produse la un leu și premii în bani la Sezamo: cum putem beneficia