Lectură de un minut

16 Nov 2021 - Știri și Noutăți

Lidl România deschide un magazin în Baia Mare

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Lidl inaugurează un magazin în Baia Mare, județul Maramureș, pe Strada Victoriei, Nr. 73. Unitatea comercială, care va fi deschisă pe data de 18 noiembrie, are 20 de noi angajați.

Noul magazin Lidl din Baia Mare are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m². Odată cu inaugurarea magazinului, au fost create aproximativ 20 noi locuri de muncă.

Noul magazin Lidl de pe Strada Victoriei, Nr. 73 se află în incinta centrului comercial VIVO!, iar accesul se face atât din parcarea subterană, cât și din galeria de la parterul centrului comercial.

Unitatea Lidl din Baia Mare are un sistem de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.

În 2020, discounterul Lidl a detronat Kaufland în clasamentul celor mai mari retaileri alimentari, după ce a raportat o cifră de afaceri de 12,8 miliarde de lei, cu doar 27 de milioane de lei mai mult decât sora sa. Discounterul cu 33 de noi magazine deschise în 2020 a înregistrat o creștere spectaculoasă de 31% a afacerilor, în timp ce cifra de afaceri a Kaufland a crescut cu aproape 1 miliard de lei.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ peste 10.800 de magazine și peste 160 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lidl România deschide un magazin în Baia Mare