Lectură de 2 minute

20 Mai 2021 - Știri și Noutăți

LaDoiPași vrea să ajungă la 1.600 de magazine până la finalul anului

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Rețeaua de francize LaDoiPași, dezvoltată de Metro Cash&Carry România, a ajuns la peste 1.500 de magazine în toată țara și vrea ca până la finalul anului să treacă de 1.600 de unități.

După ce a atins anul trecut peste 1.400 de magazine distribuite la nivel național, rețeaua de francize LaDoiPași a depășit 1.500 de unități și rămâne la obiectivul setat pentru anul 2023, de a număra 2.000 de magazine de proximitate sub umbrela francizei dezvoltate de Metro Cash & Carry România, potrivit unui comunicat de presă.

„Deși anul trecut a fost unul greu, iar 2021 nu este lipsit de provocări, comerțul de proximitate a fost unul din câștigătorii crizei Covid, clienții reîntorcându-se în comunitate, acolo unde se simt cel mai în siguranță. Acesta este doar unul din aspectele care au accelerat evoluția modelului de business LaDoiPași”, a declarat Irinel Popescu, retail director Metro Cash & Carry România.

În prezent, peste 1.270 de comercianți parteneri în franciză operează un magazin de proximitate LaDoiPași, în timp ce cinci comercianți dețin mai mult de cinci unități sub brandul dezvoltat de Metro Cash & Carry România.

Franciza LaDoiPași

Antreprenorul cu cea mai amplă rețea din franciza LaDoiPași este din județul Covasna, operează zece magazine, primul fiind deschis în anul 2013, iar ultimul în martie, anul curent.

Franciza LaDoiPași are acoperire la nivel național, cu 38% din magazinele poziționate în sudul țării, 35% în nord, respectiv 27% în vest.

LaDoiPași este un lanț de magazine de proximitate, înființat în 2012 de către Metro Cash & Carry România.

Metro este o companie care activează pe piața comerțului cu ridicata la scară mondială, cu sortimente alimentare si nealimentare, specializat în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor si restaurantelor (HoReCa), precum și ale comercianților independenți. Compania operează în 34 de ţări şi are peste 100.000 de angajaţi în întreaga lume.

Citeste si:
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene

Metro Cash & Carry România a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Distribuţia naţională a magazinelor este următoarea: cinci centre în Bucureşti, câte două centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Pitești, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  LaDoiPași vrea să ajungă la 1.600 de magazine până la finalul anului