Lectură de 2 minute

09 Jul 2024 - Știri și Noutăți

Cum alegi un autobronzant și care sunt principalele reguli de aplicare 

Mădălina Dinu

Abonează-te pe  

Piața produselor cu efect autobronzant din România merge pe un trend ascendent. Euromonitor arată cifre de vânzări de aproximativ 5 milioane de lei, înregistrate în 2023, de la 4,5 milioane de lei în 2022. Specialiștii se așteaptă ca piața să ajungă la 5,3 milioane de lei în 2025 și 5,6 milioane de lei în 2026.

Sursa foto: Unilever

În România, majoritatea brandurilor de produse cosmetice și îngrijire personală de pe piață au și game de autobronzante, iar unele dintre cele mai populare sunt cele marca Dove.

Începând din 2023, consumatorii pot găsi la raft gama de loțiuni și spume de corp cu efect autobronzant Dove Summer Revived, care hidratează și îngrijesc pielea și oferă, în același timp, un efect de bronz uniform, gradual, cu aspect natural. Astfel, consecințele negative ale expunerii prelungite la soare, precum arsurile solare sau îmbătrânirea pielii din cauza razelor UV, sunt evitate, iar rezultatele obținute sunt similare unei vacanțe la plajă.

Cristina Moraru - Beauty&Wellbeing Lead Unilever South Central Europe

Cum funcționează un autobronzant?

În general, se recomandă utilizarea unor produse autobronzante care să nu aibă efect imediat, ci progresiv. În acest fel, rezultatul final poate fi anticipat, iar riscul de a obține un bronz prea intens este eliminat.

Dove Summer Revived este rezultatul unor procese de cercetare și dezvoltare de produs utilizând tehnologii de ultimă generație. Astfel, consumatorii au la dispoziție un produs eficient, care nu pătează hainele, au un miros plăcut și le oferă un bronz uniform, cu aspect natural, mai mult sau mai puțin intens, fără tentă portocalie.

În cazul produselor din această gamă, bronzul devine vizibil în decurs de două ore de la aplicare și se intensifică în următoarele 72 de ore. Ulterior, poate fi reaplicat ori de câte ori este nevoie, în funcție de intensitatea dorită.

Cum se aplică în mod corect un autobronzant?

Indiferent de textura sau formula autobronzantului ales – loțiune, spumă, spray – gradul de hidratare și îngrijire a pielii va influența întotdeauna, într-o mare măsură, rezultatul final obținut.

Citeste si:
Unilever își vinde afacerea cu produse de purificare a apei către AO Smith India
Unilever își vinde afacerea cu produse de purificare a apei către AO Smith India

Așadar, pentru un rezultat perfect, se recomandă următorii pași:

  • înainte de autobronzant, pielea se va exfolia cu ajutorul unui produs blând, care să curețe în profunzime;

  • apoi, pe pielea curată și uscată se aplică autobronzantul Dove, folosind o mănușă și masând ușor până când acesta se absoarbe complet în piele (autobronzantul Dove este un produs hidratant și permite o aplicare uniformă, fără pete);

  • ultimul pas este reprezentant de aplicarea unui produs cu SPF, care să ne protejeze pielea, mai ales pe timpul verii, împotriva radiațiilor solare.

Începând din 2024, consumatorii pot găsi în magazinele din întreaga țară un kit complet Dove, cu spumă autobronzantă și mănușă pentru aplicarea acesteia.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Cum alegi un autobronzant și care sunt principalele reguli de aplicare