Lectură de 3 minute

08 Jul 2021 - Știri și Noutăți

Retailerul cora a colectat peste 1.000 de electrocasnice din luna aprilie a acestui an, de la debutul propriului program Rabla

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Retailerul cora a colectat peste 1.000 de electronice și electrocasnice din luna aprilie a acestui an, de la dubutul propriului program Rabla, prin care oferă un voucher de 200 de lei fiecărui client care aduce produse vechi. Aparatele frigorifice, aragazurile, mașinile de spălat și aparatele de aer condiționat sunt cele mai frecvente produse aduse la schimb în magazine.

„Din aprilie, de când am lansat programul Rabla pentru electrocasnice la cora, avem peste 1.000 de clienți care au profitat de campanie pentru a-și înnoi aparatura. Programul continuă până la sfârșitul anului tocmai pentru că are succes la public. Oferim un voucher de 200 de lei fiecărui client care aduce un echipament electrocasnic vechi”, a declarat Emanuel Pîrvulescu, Head of Environment al cora România, la solicitarea Retail.ro.

Programul s-a axat pe produse albe - aparate frigorifice, aragazuri, mașini de spălat și aparate de aer condiționat, acestea fiind și aparatele de utilitate casnică schimbate cel mai des. Toate produsele colectate de retailer sunt trimise la firme specializate în reciclarea acestora.

„Astfel, creăm o buclă sustenabilă prin care fabricile care produc echipamente electrice sunt alimentate cu echipamente uzate pe care le reciclează și le reintroduc în consumul nostru. Reciclăm, de asemenea, prin preluarea de la clienții noștri, uleiul uzat, bateriile și acumulatorii”, a explicat Pîrvulescu.

Cumpărătorii români sunt „avizi de tehnologie” și aleg, prin urmare, vârfuri de gamă, produse cu o eficiență energetică ridicată. „Deși nu suntem magazin specializat, am observat că așteptările clienților sunt mari pe acest segment”, a precizat reprezentantul cora.

cora Urban, noul concept pus pe piață

cora a deschis, în iunie, un nou magazin cora Urban în București, situat în zona Pieței Victoria, pe Bd. Ion Mihalache nr. 40 și plănuiește alte unități până la finalul anului în Capitală și una în Cluj, anul viitor, urmând ca din 2023 să înceapă extinderea conceptului în fiecare oraș în care are hipermarket.

cora Urban este un concept lansat la începutul acestui an, în cartierul Militari din Capitală, care integrează trei servicii – ridicarea produselor comandate online pe www.cora.ro, shoppingul de proximitate și cora Express, prin care clienții primesc comenzile acasă în maximum 60 de minute de la plasarea lor, cu ajutorul Foodpanda și Glovo.

Închiderea cora Baia Mare

Retailerul franco-belgian cora a închis hipermarketul din Baia Mare, pe data de 5 mai, la 11 ani de la deschidere și anunță că se va concentra pe comerțul online. Aceasta este a doua unitate închisă în România, după cea din Arad, din anul 2015.

Citeste si:
Britanicii de la DS Smith, care dețin două fabrici în România, preluați de o firmă americană pentru 6,79 miliarde de dolari în acțiuni
Britanicii de la DS Smith, care dețin două fabrici în România, preluați de o firmă americană pentru 6,79 miliarde de dolari în acțiuni

În luna decembrie 2020, cora a semnat un parteneriat cu platforma digitală Postis, ca parte a strategiei de dezvoltare a serviciului de livrare a produselor pe care clienții le comandă astăzi tot mai des în regim online.

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este un brand de retail, prezent pe piața românească din 2003. După închiderea cora Baia Mare, brandul operează 10 hipermarketuri în București și în marile orașe.

În 2013, prin intermediul platformei cora.ro, este lansat serviciul de livrare la domiciliu, cora devenind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România.

Începând cu 2020, serviciul coraExpress extinde accesul la cumpărături online, prin comenzi din aplicațiile Glovo și Food Panda, cu livrare în mai puțin de 60 de minute.

Rezultatele financiare ale retailerului franco-belgian cora de anul trecut au adus o veste bună pentru companie, care a trecut de la o pierdere de peste un milion de lei la un profit de 4,7 milioane de lei. cora raportează pentru 2020 o cifră de afaceri în scădere și un număr redus de angajați: afacerile s-au diminuat cu circa 100 de milioane de lei, iar numărul salariaților a scăzut cu aproape 500.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Retailerul cora a colectat peste 1.000 de electrocasnice din luna aprilie a acestui an, de la debutul propriului program Rabla