Lectură de 4 minute

23 Apr 2021 - Știri și Noutăți

cora închide hipermarketul din Baia Mare și se concentrează pe online. A doua retragere de pe piața locală, după cea din Arad

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Retailerul franco-belgian cora închide hipermarketul din Baia Mare, pe data de 5 mai, la 11 ani de la deschidere și anunță că se va concentra pe comerțul online. Aceasta este a doua unitate închisă în România, după cea din Arad, din anul 2015.

”Este o decizie de business extrem de bine cântărită, bazată pe cifre concrete, analizate cu toată responsabilitatea și pe care am luat-o doar atunci când nu am mai avut altă opțiune. Am amânat mult acest moment în primul și în primul rând pentru echipa de profesioniști pe care o avem local și care s-a implicat 100% și s-a străduit zi de zi pentru a veni în întâmpinarea clienților noștri”, au transmis reprezentanții cora România.

Astfel, cora iese din Baia Mare și lasă piața pentru competitorii Kaufland (prezent cu două magazine), LIdl (trei unități), Penny (care are trei magazine), Carrefour (patru locații cu variate formate) și Profi, care are peste 10 magazine cu diferite formate.

”Le vom acorda colegilor noștri sprijinul necesar pentru a face mai ușor față tranziției spre un nou loc de muncă. Ne retragem, cu regret, din Baia Mare, însă rămânem în continuare prezenți în București, Cluj-Napoca, Bacău, Drobeta, Ploiești și Constanța”, adaugă cora.

Investiția în online - cora Urban

Francezii precizează că își vor concentra investițiile în comerțul online în următoarea perioadă, care a înregistrat o creștere fulminantă odată cu pandemia de coronavirus și restricțiile impuse de autorități.

”cora își menține ferm angajamentul față de România și continuă planurile de expansiune în direcția care considerăm că va domina comerțul în anii care urmează, reprezentată de e-commerce și de formatele online – offline. Ne vom adapta permanent în funcție de așteptările clienților, din dorința de a fi cu un pas înainte pentru ei”, se arată în mesajul susținut de cora România.

Recent, cora a dat semne că își schimbă strategia pe piață, când a intrat pe segmentul de proximitate cu conceptul cora Urban, în luna februarie din 2021. Primul magazin cora Urban, cu o suprafață de 100 mp, este situat în complexul rezidențial Avangarde City, din Militari Residence, în București-Dudu, anul acesta urmând să fie deschise alte magazine din acest format.

Noul concept îmbină proximitatea cu online-ul și oferă acces la peste 40.000 de produse din cora.ro și peste 1000 de produse la raft. cora Urban poate fi folosit atât pentru ridicarea comenzilor online de pe cora.ro, cât și pentru cumpărături rapide. De asemenea, comanda online poate fi completată cu diverse produse aflate pe rafturile magazinului.

Citeste si:
Horia Constantinescu renunță la președinția ANPC în favoarea politicii
Horia Constantinescu renunță la președinția ANPC în favoarea politicii

În plus, în luna decembrie 2020, cora a semnat un parteneriat cu platforma digitală Postis, ca parte a strategiei de dezvoltare a serviciului de livrare a produselor pe care clienții le comandă astăzi tot mai des în regim online.

În iunie, cora a extins la nivel național parteneriatul cu platforma de food ordering foodpanda, în contextul în care clienții erau tot mai interesați de serviciile de livrare.

Primul hipermarket cora, închis în Arad

Grupul franco-belgian Louis Delhaize a închis primul său magazin din România în mai 2015. Hipermarketul era situat în centrul comercial Galleria din Arad.

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este un brand de retail, prezent pe piața românească din 2003. După închiderea cora Baia Mare, brandul va opera 10 hipermarketuri în București și în marile orașe.

În 2013, prin intermediul platformei cora.ro, este lansat serviciul de livrare la domiciliu, cora devenind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România.

Începând cu 2020, serviciul coraExpress extinde accesul la cumpărături online, prin comenzi din aplicațiile Glovo și Food Panda, cu livrare în mai puțin de 60 de minute.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  cora închide hipermarketul din Baia Mare și se concentrează pe online. A doua retragere de pe piața locală, după cea din Arad