Lectură de 2 minute

10 Mai 2021 - Știri și Noutăți

Grupul Aaylex, producătorul Cocorico, a cumpărat producătorul de carne de pui Banvit Foods Romania

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Aaylex System Group, care deține brandul de carne de pui Cocorico, a cumpărat producătorul de carne de pui Banvit Foods Romania, de la grupul brazilian BRF, una dintre cele mai mari companii alimentare din lume, cu circa 20,3 milioane de euro, notează wattagnet.com.

Actualizare 17 mai:

Grupul AAylex, proprietarul brandului Cocorico, a anunțat luni, 17 mai, finalizarea procesului de achiziție a acțiunilor companiei Banvit Foods Romania, producător de furaje, pui de o zi si ouă de incubat, membră a grupului BRF.

Procesul de integrare a operațiunilor celor două companii este estimat să se realizeze în perioada imediat următoare.

„Banvit Foods SRL, Romania a fost un colaborator tradițional al Grupului AAylex. Prin această achiziție strategică, Grupul AAylex va beneficia de avantajele completării capacităților de producție furaje animale, pui de o zi și ouă de incubat, acoperind toate activitățile producției integrate, de la genetică, producție de hrană pentru animale, reproducție, incubație, creștere, abatorizare, la fabrici pentru produse cu valoare adăugată’’, a declarat Bogdan Stanca, fondator și CEO al grupului AAylex.

Știrea inițială:

Tranzacţia, semnată în decembrie 2020, a fost supusă îndeplinirii mai multor condiţii precedente şi autorizării Consiliului Concurenţei.

Banvit, companie cu sediul în Turcia, este cel mare producător al țării de carne de pui. În 2017, brazilienii de la BRF au achiziționat 60% din firma turcească.

Citeste si:
Controale ANPC la Penny: inspectorii au descoperit carne infestată cu salmonella 
Controale ANPC la Penny: inspectorii au descoperit carne infestată cu salmonella 

Grupul Aaylex, care deţine în portofoliu companiile Avicola Buzău, Aaylex Prod şi Aaylex Distribution, precum şi brandul CocoRico, a raportat pentru primul trimestru din 2021 o cifră de afaceri de 158 de milioane de lei, iar anul acesta se așteaptă să își crească afacerile cu 20%, după ce va introduce produse noi și va extinde vânzările.

Aaylex deține fabrici specializate pentru hrana puilor, ferme de reproducție, incubație și creștere a puilor, un abator cu o capacitate anuală de producție de peste 100.000 tone de carne, fabrică de cârnați, unități de ambalare, distribuție și logistică proprie, laboratoare proprii pentru fiecare ciclu de producție în parte, bucătărie industrială unde se efectuează teste pentru produsele gata pentru consum. Grupul are un număr de peste 2.000 angajați. În 2020, cifra de afaceri consolidată a Grupului AAylex a fost de peste 651 milioane de lei.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Grupul Aaylex, producătorul Cocorico, a cumpărat producătorul de carne de pui Banvit Foods Romania