167 de magazine și peste 12.000 de cumpărături zilnic: cifrele drogheriilor dm din 2025

Lectură de 6 minute

13 Nov 2025 - Știri și Noutăți

167 de magazine și peste 12.000 de cumpărături zilnic: cifrele drogheriilor dm din 2025

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

dm drogerie markt România a încheiat anul financiar 2024 – 2025 cu o cifră de afaceri de 2.156.287.756 lei, în creștere cu 21,77% față de anul anterior. Rezultatele confirmă direcția stabilă de dezvoltare a companiei, construită pe parteneriate solide, o experiență de cumpărături constant îmbunătățită și un mediu de lucru care încurajează creșterea profesională.
 

Sursa foto: dm markt

În acest articol găsiți:

La nivel operațional, rețeaua din România a ajuns la 167 de magazine, prin 18 deschideri noi și 8 renovări, iar echipa a depășit 2.000 de angajați, dintre care 1.700 femei. În medie, zilnic s-au înregistrat cu 12.000 de clienți mai mult decât în perioada anterioară.

Performanța dm România din anul financiar încheiat confirmă o strategie solidă și o relație constantă de încredere cu clienții și partenerii. Compania a înregistrat zilnic peste 12.000 de cumpărături în plus față de anul anterior, iar cifra de afaceri a crescut cu 21,77%, ajungând la 2.156.287.756 lei.

Procesul de extindere și modernizare a continuat într-un ritm susținut: 18 magazine noi au fost deschise, 8 renovate, iar rețeaua națională cuprinde acum 167 de magazine. Investițiile totale, de peste 120 milioane lei, au inclus modernizarea sediului central din Timișoara, transformat în Dialogicum, un spațiu dedicat colaborării și transparenței și eficientizarea depozitului. De asemenea, zona Culinarium, destinată angajaților din sediu și depozit, a fost reamenajată pentru a oferi un mediu mai confortabil și plăcut pentru a servi masa.

Dorim să oferim clienților noștri nu doar un spațiu comercial, ci o experiență de cumpărături de excepție, adaptată nevoilor și așteptărilor lor. Este o prioritate pentru noi să fim cât mai aproape de comunitățile din întreaga țară, astfel încât accesibilitatea și excelența serviciilor oferite să atingă cele mai înalte standarde.

Cristian Crișan, administrator dm România

Prețuri ”mereuavantajoase” și atmosferă de cumpărături

Conceptul „mereuavantajos,-”, lansat în 2022, continuă să garanteze prețuri nemajorate timp de cel puțin 4 luni pentru toate produsele. Pe o piață economică românească în continuă schimbare, clienții dm pot face cumpărături relaxate, predictibile, cu încrederea că beneficiază mereu de un bun raport calitate-preț. În contextul bugetelor tot mai limitate ale gospodăriilor, clienții aleg tot mai frecvent mărcile proprii dm. Peste 40% din produsele vândute sunt parte din cele 31 de mărci dm, de la alverde și Balea până la Denkmit și dmBio. În același timp, compania menține o gamă variată de mărci de producător, care ocupă aproximativ trei sferturi din spațiul de la raft.

Citeste si:

Sustenabilitate în drogherii: 650 de produse bio și 78 de locații alimentate cu energie din fotovoltaice

Sustenabilitate în drogherii: 650 de produse bio și 78 de locații alimentate cu energie din fotovoltaice

Magazinele dm oferă o experiență confortabilă și prietenoasă, cu insule de beauty, stații de încărcare, spații pentru părinți și copii, WiFi gratuit, zone de reciclare și serviciul Ridicare Expres, care permite preluarea comenzilor online în 90 de minute.

Accent pe utilizarea responsabilă a resurselor și pe productivitate

În prezent, dm desfășoară mai multe programe ample de dezvoltare organizațională dedicate eficientizării resurselor, având în vedere atât aspectele financiare, cât și cele ecologice. Baza acestor inițiative o constituie raportul de amprentă climatică și raportul privind sustenabilitatea viitorului, realizate în acest an pentru toate cele 14 țări ale grupului dm.

„Angajamentul nostru față de sustenabilitate este susținut printr-un raport comun, primul realizat la nivelul celor 14 țări ale grupului. Prioritatea este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe întregul lanț valoric, iar soluții precum reciclarea CO₂ și promovarea ambalajelor prietenoase cu mediul contribuie direct la acest demers”, a subliniat Cristian Crișan, administrator dm România.

Omni-Channel Retailing: sisteme high-tech pentru 14 țări

Serviciile logistice și IT avansate joacă un rol esențial în strategia Omni Channel Retailing a dm, care integrează perfect magazinele fizice și serviciile digitale, inclusiv livrarea la domiciliu.

Aplicația „dm-ul meu” a devenit un pilon important al zonei digitale, integrând programul de loialitate dm loyaltybonus. Lunar, clienții folosesc peste 190.000 de cupoane, atât în aplicație, cât și în magazine, beneficiind de oferte personalizate. Emisiunea de live shopping dmLIVE a împlinit doi ani în octombrie 2025. Audiențele au crescut de zece ori față de anul anterior, cu un vârf de peste 34.000 de spectatori simultan.

În iunie 2025, dm a lansat dm babybonus, program pentru familiile cu copii mici, activ de la a treia lună de sarcină până la vârsta de grădiniță. Până acum, s-au înscris peste 46.000 de familii, cu 71.000 de copii înregistrați.

Pentru a susține și extinde comunicarea autentică construită în parteneriat cu colaboratorii săi, dm România a lansat o platformă dedicată ambasadorilor de brand, prin care facilitează colaborarea transparentă și eficientă cu creatorii de conținut și partenerii, consolidând astfel rețeaua de susținători și promovând valorile comune.

Implicare în comunitate și în educație în sprijinul dezvoltării durabile

dm România și-a continuat implicarea socială prin parteneriate și proiecte dedicate educației și sprijinului comunităților. Colaborarea cu SOS Satele Copiilor a fost consolidată prin transformarea proiectului „Ultima zi de vacanță, prima zi de școală” în Workshopurile sănătății pentru comunitatea SOS. Prima ediție, desfășurată în 2025, a reunit 300 de copii și părinți în șapte locații, oferind cursuri de educație menstruală, produse esențiale și spații de dialog sigur.
Campania Giving Friday continuă și direcționează 5% din vânzările din ultima vineri a lunii noiembrie către copii din medii defavorizate. În ultimul an, donația a depășit 252.000 lei, sprijinind o casă din Satul SOS Cisnădie și programele educaționale ale organizației.

La UVT Liberty Marathon, dm a donat peste 2.300 de produse de igienă menstruală în cadrul cursei #TutuRace, în parteneriat cu Asociația Pe Stop, contribuind la sănătatea femeilor din medii vulnerabile.

Proiectul educațional „Dințișorii Veseli”, lansat în 2019, a continuat și în anul financiar 2024 – 2025, ajungând în încă 15 orașe și oferind copiilor din grădinițe activități interactive despre igiena orală.

În parteneriat cu P&G, dm a realizat proiectul „O sală de clasă ca acasă”, prin care trei săli de clasă din București, Pitești și Constanța au fost complet reamenajate. De asemenea, împreună cu Asociația Miltonia, compania a modernizat sala de sport și spațiile conexe ale Liceului „Nikolaus Lenau” din Timișoara, oferind elevilor un mediu plăcut și inspirațional.

19,197 miliarde euro cifră de afaceri pentru grupul dm

În total, în cele 14 țări în care este prezent grupul dm, cifra de afaceri pentru ultimul exercițiu financiar a fost de 19,197 miliarde euro, marcând o creștere de 8,2% față de anul anterior.

La data de 30 septembrie 2025, comunitatea dm din Europa număra 93.426 angajați, față de 89.397 în anul precedent. În aceeași perioadă, rețeaua s-a extins cu 73 de noi magazine, ajungând la un total de 4.189 locații deschise pentru clienți.

Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973 și este prezentă în 14 țări din Europa, ceea ce o clasifică drept cel mai mare lanț de magazine de profil din Europa. În România, dm este prezent din 2007, timp în care a evoluat constant, a creat peste 2.000 de locuri de muncă, un magazin online și aplicația „dm-ul meu”, care răspund nevoii de proximitate, precum și peste 160 de magazine fizice.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  167 de magazine și peste 12.000 de cumpărături zilnic: cifrele drogheriilor dm din 2025