Lectură de 2 minute

03 Apr 2020 - Știri și Noutăți

Un nou jucător pe piața de livrări la domiciliu din București: Urban Logistic

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Compania Urban Logistic își face intrarea pe piața de livrări la domiciliu din București cu un nou serviciu de personal shopping. Livrările sunt făcute de cei 50 de livratori ai companiei pe scuter, Urban Logistic putând acoperi până la 350 de comenzi pe zi.

Astfel, clienții pot comanda pe urbanlogistic.ro, dintr-unul sau mai multe magazine sau farmacii, iar livratorii Urban Logistic se vor deplasa la fiecare dintre locațiile specificate pentru a cumpăra produsele din lista clientului.

În spatele Urban Logistic se află Lars Lund, fostul country manager al retailerului de mobilă kika în perioada 2006 - 2014.

’’Cei mai mulți dintre noi întâmpină în această perioadă dificultăți în a-și procura produsele pe care le doresc pentru că supermarket-urile au capacitatea de livrare depășită, iar farmaciile nu livrează la domiciliu. Dorim să ajutăm oamenii să respecte măsurile impuse de situația generată de criza medicală Covid 19, astfel că am conceput un serviciu prin care clientul își face o lista de cumpărături, de la un magazin sau mai multe, iar livratorii noștri merg în locațiile respective pentru a ridica produsele în locul clientului’’, explică Lars Lund, Managing Partner, Urban Logistic.

Printre supermarket-urile din care clienții Urban Logistic pot comanda produse se numără Carrefour, Mega Image, Kaufland, Lidl, Auchan, Cora și farmaciile SensiBlu, HelpNet, Catena, Dr. Max, Dona.

Plata se face exclusiv online doar după ce șoferul confirmă că a găsit produsele solicitate. Greutatea comenzii nu poate depăși 10 kilograme, iar costul de livrare pentru o comandă la un furnizor este de 29,99 lei.

Compania ia toate măsurile necesare pentru protejare și igienizare. Curierii poartă echipament adecvat, mănuși de protecție, măști medicale și gel dezinfectant.

Urban Logistic este o companie de livrare rapidă, parte a grupului XL, deținut de antreprenorii danezi Lars Lund și Ulrik Rasmussen. Compania este activă pe piața din România din vara anului trecut, cu o flotă de 50 de scutere.

Citeste si:
Compania care a introdus livrarea la easybox în România intenționează să preia o companie de curierat din Ungaria 
Compania care a introdus livrarea la easybox în România intenționează să preia o companie de curierat din Ungaria 

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Un nou jucător pe piața de livrări la domiciliu din București: Urban Logistic