Lectură de 3 minute

30 Oct 2023 - Știri și Noutăți

Stațiile Petrom au deschis aproape 400 de magazine MyAuchan în toată țara

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Numărul magazinelor de proximitate MyAuchan din rețeaua Petrom a ajuns la aproape 400 
Locuitorii din 250 de localități din țară și toți conducătorii auto aflați în tranzit pot alimenta și face cumpărături într-o singură oprire. Investiția comună a celor două companii se ridică la peste 50 de milioane de euro  
 

Petrom și Auchan Retail România au finalizat amenajarea la nivel național a aproape 400 de magazine de proximitate MyAuchan în toate stațiile Petrom. Proiectul a fost finalizat cu un an mai devreme decât a fost estimat inițial. Integrarea magazinelor MyAuchan a fost realizată concomitent cu modernizarea stațiilor Petrom.

Pentru a marca finalizarea proiectului, în perioada 1 – 30 noiembrie 2023, în toate stațiile Petrom cu magazine MyAuchan va fi organizată o campanie promoțională pentru clienți, cu reduceri la produse alimentare și de larg consum și o tombolă cu premii în bani. Prin tragere la sorți, vor fi acordate 10 premii pe zi, fiecare în valoare de 500 RON.

70% dintre magazine includ și zone dedicate Costa Coffee

Magazinele MyAuchan din stațiile Petrom oferă clienților o gamă variată de până la 1.500 de produse esențiale, pentru consumul de zi cu zi. Aceasta cuprinde atât produse pentru consum imediat, cât și pentru acasă, produse proaspete și congelate, băuturi, cafea, aperitive sărate, dulciuri, produse de băcănie și non-alimentare, precum cosmetice, jucării, produse pentru copii și accesorii auto.

Mai mult, peste 70% dintre magazine includ și zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel național. Pe lângă gama variată de produse, clienții pot beneficia în magazinele MyAuchan și de o serie de servicii utile, precum posibilitatea de a-și plăti taxe de drum/pod și vignete, servicii de transfer de bani și de plată a utilităților.

Cooperarea dintre OMV Petrom și Auchan Retail România, un concept nou pentru piața din țara noastră, a început în anul 2017 cu o fază-pilot în care au fost deschise magazine de proximitate MyAuchan în stații de distribuție marca Petrom, atât în zone urbane, cât și în zone rurale din România. În această fază, s-a urmărit testarea modelului de afaceri și evaluarea potențialului acestei colaborări.

În februarie 2019, OMV Petrom și Auchan Retail România au semnat un Memorandum de Înțelegere cu scopul de a analiza extinderea colaborării într-un parteneriat de lungă durată.

Petrom este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom. OMV Petrom este o companie în care acționarii români dețin peste 42% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 21,7% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești).

Citeste si:
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft înainte de Paște
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft înainte de Paște

Auchan România are în portofoliu peste 440 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 7 supermarketuri și 404 magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care aproape 400 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Stațiile Petrom au deschis aproape 400 de magazine MyAuchan în toată țara