Lectură de 2 minute

26 Jun 2023 - Știri și Noutăți

Românii de la White Image au fost cumpărați de Mediapost Hit Mail, divizie a Poștei Franceze

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

White Image, una dintre cele mai mari companii de pe piața de email marketing din România, este preluată în proporție de 75% de Mediapost Hit Mail, cel mai mare grup de marketing direct și relațional din România și Bulgaria, controlat de La Poste – Poșta Franceză.

Sursa foto: Shutter

Fondatorii White Image, Grațiela Lupu și Andrei Georgescu, rămân în continuare administratorii firmei și vor deține un sfert din companie.

Grupul La Poste, cu o cifră de afaceri de 35 de miliarde de euro în 2022, este cel mai mare operator de servicii poștale din Franța, fiind fondat în 1477 de către Ludovic al XI-lea al Franței pentru transportul mesajelor regale, și este prezent în 63 de țări.

Preluarea White Image de către Mediapost Hit Mail face parte din planul grupului francez de a își diversifica portofoliul de soluții de email marketing și CRM și coincide cu dorința White Image de a se extinde mai facil pe piețe externe.

White Image are un portofoliu complet de servicii de email și SMS marketing, construirea bazelor de date, servicii de marketing și creație, soluții CRM, tehnologii pentru gestionarea campaniilor de email marketing, integrare de date și integrări cu site-urile companiilor pentru generarea automată a conținutului din email-uri.

Integratorul de servicii de marketing direct Mediapost Hit Mail SA, deținut în proporție de 100% de Poșta Franceză, este prezent în piața românească de 26 de ani și a avut în 2022 o cifră de afaceri de 57 milioane de euro și peste 500 de angajați, împreună cu cele 6 filiale ale sale din România și cu cele 2 din Bulgaria.

Compania oferă soluții integrate de logistică pentru promoții de consumatori și pentru e-commerce, soluții pentru cluburi de fidelizare, precum și soluții de comunicare multi-canal (SMS, WhatsApp, email, call center), baze de date de marketing, geomarketing, marketing automation și vouchere digitale. Precedenta achiziție a Mediapost Hit Mail a avut loc în septembrie 2022, când grupul a preluat controlul asupra agenției românești Ideologiq.

Fondată în 2003, White Image este prima companie de email marketing din România, creând practic o piață nouă la nivel local. White Image este cea mai premiată companie de pe piața românească de email marketing. White Image a încheiat 2022 cu o cifră de afaceri de 1,3 milioane euro, având o echipă de 18 specialiști în marketing și sute de clienți din România, Europa și Asia, din domeniile auto, banking, travel, retail, ecommerce, pharma și altele.

Citeste si:
Schimbări la vârful Grupului Marionnaud: cine preia conducerea unuia dintre cei mai mari retaileri de cosmetice și parfumuri din Europa
Schimbări la vârful Grupului Marionnaud: cine preia conducerea unuia dintre cei mai mari retaileri de cosmetice și parfumuri din Europa

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Românii de la White Image au fost cumpărați de Mediapost Hit Mail, divizie a Poștei Franceze