Lectură de 3 minute

18 Dec 2020 - Știri și Noutăți

ROCA Investments intră în acționariatul producătorului de lactate Artesana și vrea să construiască o nouă fabrică

Angela Alexandru

ROCA Investments anunță intrarea în acționariatul Artesana, brand românesc de produse lactate artizanale, prin achiziția unui pachet de 20% din acțiuni. ROCA își asumă, astfel, susținerea companiei în dezvoltarea ei, planurile concentrându-se pe construcția și dotarea unei noi fabrici de lactate, care va crește capacitatea de producție a companiei de cel puțin trei ori.

Artesana comercializează în prezent produse lactate artizanale naturale premium și a început ca un mic business de familie în 2007. Ca urmare a creșterii cererii de produse 100% naturale, Fabrica Artesana din Tecuci a atins pragul maximum al capacității sale de producție. Pentru a acoperi cererea în creștere, familia Donici împreună cu echipa ROCA vor dezvolta o nouă fabrică pe terenul existent din Tecuci, în vederea triplării capacitații de producție. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4,6 milioane de euro.

„ROCA Investments dobândește o participație de 20%  în Artesana, unul dintre cele mai cunoscute branduri românești de lactate artizanale. Compania este la începutul unei etape de dezvoltare, cu perspective de creștere organică și multiple posibilități de extindere într-un sector aflat pe un trend de consolidare. Dincolo de asta, argumentele care au stat la baza deciziei de a deveni acționari în Artesana au fost potențialul de scalare a companiei, care acționează într-un domeniu vizat de ROCA, și în același timp conexiunea pe care am simțit-o cu familia Donici, cu care împărtășim aceeași valori și principii. Artesana este un brand puternic, cu o promisiune clară, iar cel mai important lucru este că își respectă aceasta promisiune. Iar pentru noi este o mândrie și o responsabilitate sa devenim parte din aceasta. ” a spus Ionuț Bindea, Investment Manager ROCA Investments.

Valoarea pieței lactatelor a cunoscut o expansiune semnificativă în ultimii ani, ajungând la aproximativ 5.4 miliarde lei în 2020, o creștere de aprox. 60% față de anul 2008, deși numărul companiilor a scăzut având în vedere trendul de consolidare din piață. Segmentul bio, în care Artesana este prezentă cu o gamă de produse variată, a beneficiat de o creștere accelerată prin popularizarea trendului de health and wellness, care devine din ce în ce mai apreciat de către consumatorii români.

Artesana se alătură comunității de antreprenori ROCA formată din companii locale din diverse domenii de activitate care sunt sprijinite prin finanțare, dar și la nivel operațional și managerial, printre care și Piscicola SA, despre care am scris recent.

Citeste si:
Coca-Cola a unit diviziile de business din Europa de Vest, Centrală și de Est pentru o nouă unitate. Schimbări majore în management

ROCA Investments oferă soluții de capital, parteneriat și management, dedicate IMM-urilor românești dintr-o arie largă de domenii de activitate, o inițiativă a comunității antreprenoriale locale, reprezentată de mari antreprenori locali și de companii reputate și în poziții de leadership de piață

Cu o cifră de afaceri estimată pentru anul 2020 la 3.7 milioane de euro, brandul Artesana se află pe piața românească din august 2012, iar în retail-ul modern din august 2013. Produsele Artesana se găsesc în peste 700 de magazine în toată țara, în majoritatea supermarketurilor dar și în rețele locale sau băcănii specializate. 

Retail.ro /  Știri și Noutăți /  ROCA Investments intră în acționariatul producătorului de lactate Artesana și vrea să construiască o nouă fabrică