Lectură de 4 minute

29 Apr 2024 - Știri și Noutăți

Programul Mega Mall de Paște, în 2024: în ce zile va fi deschis centrul comercial

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

La Mega Mall, luna aprilie a adus numeroase evenimente, lansări și campanii cu premii pentru vizitatori. Iată care va fi programul de funcționare al centrului comercial în perioada sărbătorilor.
 

Sursa foto: Mega Mall/ Facebook

Cu ocazia Paștelui, ca în fiecare an, centrul comercial va avea un orar de funcționare special. Astfel, sâmbătă, 4 mai, va fi deschis între 10:00 și 19:00, iar în prima zi de Paște va fi închis.

De luni, 6 mai, clienții pot reveni în Mega Mall în regim normal, în intervalul orar 10:00 – 22:00.

Ce beneficii au românii prin aplicația SPOT

În perioada 20 – 29 aprilie, se desfășoară campania SPOT the experience, prin care cumpărăturile de Paște vin cu multe surprize pentru utilizatorii aplicației SPOT. Astfel, toți vizitatorii care fac cumpărături în valoare de minimum 600 de lei câștigă premii garantate precum invitații la concertul Smiley, la expoziția-eveniment „Universul lui Salvador Dalí” sau la ISPACE, spațiu imersiv care combină în mod inovator arta și tehnologia, deschis recent în Mega Mall. Toți participanții din cadrul acestei campanii intră automat în tragerea la sorți pentru câștigarea unui iPhone 15, zilnic.

În plus, pasionații de cai putere și tehnologie au ocazia să admire în premieră prima mașină de curse Tesla S Plaid din Europa, precum și Tesla Model 3, destinat competițiilor sportive. Acestea vor fi expuse la nivelul 1 al centrului comercial, pe 26 aprilie. Vizitatorii îl vor întâlni și pe pilotul de curse, Dominic Marcu, campion național în 2022 și 2023, la categoria mașini electrice. Pe 27 aprilie, începând cu ora 16:00, doritorii de senzații tari se vor putea bucura de experiența de copilot alături de Dominic, în parcarea de la nivelul 2 B, iar apoi, de un spectacol de lumini oferit de Tesla.

Luna aprilie a marcat și două noi deschideri importante în Mega Mall. Astfel, pe 12 aprilie a fost inaugurat magazinul Victoria’s Secret, cel mai mare retailer din lume pentru articolele de lenjerie intimă. Noul magazin se află la primul etaj al centrului comercial, lângă Peek and Cloppenburg, și își așteaptă clienții într-un spațiu relaxant, cu un design inovator care facilitează descoperirea articolelor dorite pentru o experiență de shopping impecabilă.

Vizitatorii Mega Mall vor găsi articole sportive și casual de cea mai bună calitate la GRID, noul concept multibrand deschis recent. Retailerul a introdus în ultimul an nu mai puțin de șapte branduri noi, printre care se numără Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Plein Sport, Skechers, Asics, Converse și UGG. Noul concept a luat naștere din dorința de a veni în întâmpinarea celor care vor să fie în pas cu ultimele trenduri stradale, care vor să se remarce printr-un stil vestimentar original.

Citeste si:
Cea mai mare comandă pe Freshful by eMAG, de Paște: un român a comandat produse de peste 3.600 de lei
Cea mai mare comandă pe Freshful by eMAG, de Paște: un român a comandat produse de peste 3.600 de lei

Mega Mall București este unul dintre cele mai moderne centre comerciale din București, inaugurat în urma unei investiții de 165 de milioane de euro. Centrul acoperă în total cca. 200.000 metri pătrați și face parte din portofoliul NEPI Rockcastle. Mall-ul dispune de un spațiu închiriabil de aproximativ 76.000 de metri pătrați, dispuși pe 5 niveluri, și găzduiește peste 200 de magazine, dar și o parcare cu o capacitate de aproximativ 3.000 de locuri dispuse pe 7 niveluri, dintre care 1.000 sunt situate pe acoperiș. Centrul comercial propune un mix complet de branduri de renume național și internațional pentru toate nevoile și interesele, precum și diverse opțiuni de relaxare și petrecere a timpului liber: un food court de 10.000 mp cu o varietate de restaurante, fast food-uri și cafenele pentru toate gusturile, o sală de fitness WorldClass, de 2.500 de metri pătrați, dotată cu o piscină semi olimpică, un cinematograf Cinema City cu 14 săli ultra moderne și tehnologia 4Dx, un concept modern de spații de distracții, operat de TrickShot Mega Mall, sală de jocuri deschisa non-stop, un loc de joacă, adus de Gymboland, pentru copiii de toate vârstele, o bază sportivă multisport, deschisă la ultimul nivel al parcării centrului comercial, nivelul 2B, cu acees direct pe speed ramp din Bulevardul Pierre de Coubertin. Aici sunt prezente unele dintre cele mai mari reprezentanțe ale magazinelor de fashion, încălţăminte, îngrijire şi accesorii din țară, printre care H&M, Zara, Mango, Peek & Cloppenburg, Guess, POEMA, DIKA, New Yorker, Pull&Bear, C&A, LC Waikiki, Bershka, Notino, Sephora, Mayoral, Stradivarius, Bigotti, Adidas, Nike, JD Sports, Foot Locker, Lee Cooper, Douglas, Nala, NEXT, Tommy Jeans, Hervis, ECCO, HUMANIC, Benvenuti, Sportisimo, Intersport, MAC, Aldo, B&B Collection, Kultho sau iStyle. Oferta de foodcourt cuprinde cafenele precum Manufaktura și, din 2017, restaurante ca Taco Bell, McDonalds și Trickshot Mega Mall, care include și o zonă de petrecere a timpului liber, cu biliard și bowling. Tot la Mega Mall Bucuresti au fost deschise primele magazine Reserved Man, Pupa, Sport Vision, Buzz și Burger King din România. În decembrie 2019, a fost inaugurată cafeneaua-concept Starbucks, amenajată sub formă de insulă. Începând cu noiembrie 2022, vizitatorii Mega Mall București pot descoperi primul magazin fizic epantofi.ro la parter cu zonă Modivo la nivelul 1.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Programul Mega Mall de Paște, în 2024: în ce zile va fi deschis centrul comercial