Lectură de 3 minute

05 Jun 2021 - Știri și Noutăți

Dare to Do More, o nouă ediție de internship pentru tineri lansată de PepsiCo

Angela Alexandru

Abonează-te pe  

PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi răcoritoare, lansează o nouă ediție a programului de internship Dare to Do More, o competiție la nivel european dedicată studenților, proaspeților absolvenți și tinerilor cu până la trei ani de experiență profesională. Participanții din România vor concura pentru patru roluri în cadrul departamentelor de Supply Chain și Sales pentru un stagiu de doi ani.

Anul acesta, participanții au oportunitatea de a propune un proiect inovator, care să aducă un impact business-ului PepsiCo, și să-l prezinte liderilor companiei. Inițiativa elimină trimiterea CV-urilor pentru înscrierea în program, oferind candidaților șansa de a-și arăta personalitatea și abilitățile de gândire critică prin intermediul proiectelor propuse.

Participanții vor putea comunica prin WhatsApp Business, cu un personaj personalizat, Motivator Max, care le va oferi o motivație suplimentară, meme amuzante și răspunsuri la toate întrebările lor.

Poate te interesează și PepsiCo, venituri în creștere în pandemie cu 5%, susținute de categoria snack-urilor

Program de internship la PepsiCo

Tinerii interesați pot candida în platforma online până pe 17 iunie, iar candidații care ajung în etapa finală a competiției au ocazia să câștige un rol într-unul dintre departamentele din PepsiCo România. Mai mult, candidații selectați în finalele europene vor concura pentru premii suplimentare, în toamna acestui an.

„Prin programul Dare to Do More oferim tinerilor un proces de învățare complex, pentru o perioadă de doi ani, permițându-le să cunoască provocările și dinamica mai multor departamente și să învețe realitățile specifice industriei. Totodată participanții au ocazia să își exprime propria viziune asupra acestui business, să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale și să beneficieze de programe de dezvoltare de soft skills”, afirmă Geanina Rîndașu, HR Director PepsiCo East Balkans.

Paul Campbell, Senior Vice President Supply Chain, Europe, PepsiCo afirmă: „Cu sustenabilitatea în topul priorităților noastre, creșterea comerțului online și noi modalități prin care consumatorii se pot conecta cu furnizorii, departamentul de Supply Chain este pe punctul de a trece printr-o schimbare în evoluția sa.

Este un moment optim pentru viitoarele talente să fie angajate la PepsiCo. În cadrul departamentului de Supply Chain, căutăm oameni cu o curiozitate reală pentru a înțelege cum funcționează lucrurile astăzi și care să ne propună noi moduri de organizare în viitor. Le oferim acestora tehnologie de ultimă generație și cunoștințele necesare legate de operațiunile noastre de producție și distribuție. Participarea la programul Dare to Do More este o oportunitate excelentă pentru absolvenți de a influența direcția spre care o să ne îndreptăm în viitor”.

Citeste si:
Zara Home a deschis primul magazin portughez for&from pentru integrarea persoanelor cu dizabilități
Zara Home a deschis primul magazin portughez for&from pentru integrarea persoanelor cu dizabilități

CITEȘTE despre obiectivul PepsiCo pentru 2030: extinderea practicilor de agricultură regenerabilă pe aproape 3 milioane de hectare.

Programul Dare to Do More are loc anul acesta în 10 țări din Europa: Spania, Polonia, România, Serbia, Belgia, Olanda, Grecia, Turcia, Bulgaria și Rusia. Absolvenții de succes vor avea ocazia să lucreze cu diferiți colegi din întreaga lume la unele dintre cele mai mari mărci FMCG la nivel global. În ediția din acest an, pentru al patrulea an consecutiv, PepsiCo crește numărul total de posturi vacante disponibile în toată Europa, anul acesta urmărind angajarea a 47 de tineri talentați.

Produsele PepsiCo ajung la consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat o cifră de afaceri de peste 70 de miliarde dolari în 2020, adus de un portofoliu de alimente și băuturi care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker Tropicana și SodaStream. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă de produse alimentare și băuturi, printre care 23 de branduri ce generează fiecare, anual, peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Dare to Do More, o nouă ediție de internship pentru tineri lansată de PepsiCo