Lectură de 3 minute

12 Mar 2024 - Știri și Noutăți

Lensa a înregistrat venituri de circa 207 milioane de lei și o creștere a cifrei de afaceri de 54%

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

 În 2023, Lensa a înregistrat venituri de aproape 207 milioane de lei și a devenit cea mai extinsă rețea de magazine din România. Cea mai extinsă rețea de magazine de optică din România a ajuns la 85 de unități în total, dintre care 80 în 38 de orașe din România, patru în Chișinău, Republica Moldova și un magazin în Bulgaria.

 

Sursa foto: Lensa

Retailerul român de optică, Lensa, a încheiat anul 2023 cu o rețea de 85 de magazine și cu venituri de aproape 207 milioane de lei, în creștere cu 54% față de anul precedent. În urma unei investiții de circa 30 de milioane de lei, Lensa a inaugurat anul trecut 45 de magazine noi, dintre care patru au fost deschise în Republica Moldova, iar restul în România. Astfel, compania a devenit lider pe piața de optică din România, pe toate categoriile de business.

În 2023, Lensa a consemnat o creștere a cifrei de afaceri de 54%, principalele categorii cu cea mai mare pondere fiind în continuare ochelarii de vedere, care au generat 76% din vânzări, urmați de ochelarii de soare, cu o pondere de 10% din totalul veniturilor. Celelalte categorii de produse, precum ochelarii pentru sport, ochelarii pentru calculator, lentilele de contact de vedere și colorate, dar și accesoriile au generat 14% din veniturile companiei.

Cea mai extinsă rețea de magazine de optică din România

Anul trecut, Lensa a continuat strategia de expansiune accelerată, investind 30 de milioane de lei față de cele 10 estimate la început de an și a ajuns și în alte 14 orașe din România, pe lângă cele în care compania era prezentă deja. Printre acestea, se numără Satu Mare, Piatra Neamț, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe și altele. În 2023, Lensa a marcat și prima trecere peste granițele României, inaugurând patru magazine în Chișinău, Republica Moldova. Astăzi, compania dispune de o suprafață totală comercială de 10.627 mp, cu 23 de magazine stradale și 62 de magazine situate în mall-uri și centre comerciale.

La finalul anului trecut, echipa Lensa era formată din circa 800 de persoane, iar compania le oferise clienților încă 927 de mii de consultații optometrice gratuite, pe lângă cele 1 milion de consultații oferite gratuit în anii precedenți.

Lensa.ro este un brand românesc fondat de antreprenorul Daniel Crăciun, care după aproape 11 ani de existență a devenit cel mai mare jucător de pe piața de optică din România. În prezent, compania deține unul din cele mai mari magazine online de optică și o rețea de 85 de showroom-uri, dintre care 80 de magazine sunt în România, patru magazine în Chișinău, Republica Moldova și unul în Sofia, Bulgaria. Orașele din România în care compania este prezentă sunt: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgu Mureș, Arad, Oradea, Bacău, Brăila, Buzău, Suceava, Târgoviște, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Balotești, Slatina, Sfântu Gheorghe, Bârlad, Satu Mare, Turnu Severin, Voluntari, Zalău, Roman, Deva, Piatra Neamț, Alba Iulia, Călărași, Tulcea, Focșani.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lensa a înregistrat venituri de circa 207 milioane de lei și o creștere a cifrei de afaceri de 54%