Lectură de 3 minute

10 Mar 2022 - Știri și Noutăți

Kaufland și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile donează 350.000 de euro pentru #InStareSaAjut, un proiect dedicat ONG-urilor din România care ajută refugiații ucraineni

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Kaufland și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) lansează #ÎnStareSăAjut, un apel de proiecte pentru 350.000 de euro dedicat ONG-urilor din România care sprijină migranții din Ucraina. Programul În Stare de Bine, ajuns în al cincilea an de existență, dispune și în 2022 de un buget total de un milion de euro, fiind derulat prin două apeluri de finanțare a proiectelor eligibile. Primul dintre acestea începe pe 17 martie și este organizat în mod excepțional ca intervenție de urgență.

În Stare să Ajut a fost creat inițial în 2020 ca răspuns la criza pandemiei de covid-19. Apelul are un buget alocat de 350.000 de euro și face parte, din punct de vedere funcțional, din programul general de CSR al Kaufland, În Stare de Bine. Pentru cel de-al doilea apel de proiecte planificat în 2022, bugetul stabilit este de 650.000 de euro, acesta urmând însă a fi alocat unor proiecte din cele trei domenii de intervenție eligibile deja consacrate din anii anteriori: cultură, sport și viață sănătoasă.

Pentru apelul #ÎnStareSăAjut, Kaufland va oferi finanțări totale de până la 100.000 de euro pentru inițiative pe termen scurt (cu durata de derulare de la 1 la 4 luni) și de maximum 250.000 de euro pentru proiectele pe termen mediu (5-10 luni). Proiectele trebuie să aibă ca obiectiv concret sprijinirea migranților din Ucraina care tranzitează România sau se refugiază pe teritoriul țării noastre ca rezidenți temporari sau solicitanți de azil.

„România, ca și statele de la granița de vest a Ucrainei, se confruntă cu un influx de migranți fără precedent în istoria postbelică a regiunii. În aceste condiții, Kaufland și FDSC cooperează în cadrul parteneriatului lor multianual pentru a asigura asistență umanitară de urgență, produse și servicii esențiale pentru migranții alungați de conflict. Suntem conștienți că acesta va fi, după toate probabilitățile, un efort foarte amplu și de durată și facem apel la toate organizațiile neguvernamentale care pot ajuta să se implice la rândul lor. Rolul sectorului ONG este esențial pentru a evita efectele pe termen lung ale acestei crize umanitare”, a declarat Ionuț Sibian, director executiv al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Pentru inițiativele pe termen scurt, alocarea financiară se situează între 35.000 și 75.000 de lei pentru fiecare proiect în parte, iar pentru cele pe termen mediu între 75.000 și 250.000 de lei. Inițiativele eligibile sunt cele care sprijină accesul la bunuri, servicii și informații pentru migranții ucraineni.

Proiectele pot fi înscrise de ONG-uri pe platforma www.instaredebine.ro, unde se găsesc și detalii despre criteriile de eligibilitate, procedura de aplicare și documentele necesare, inclusiv Ghidul Solicitantului.

Kaufland va crea 300 de locuri de muncă pentru refugiații ucraineni

Kaufland România va crea, pe parcursul acestui an, peste 300 de locuri de muncă pentru refugiații ucraineni care doresc să rămână în România pe termen mediu sau lung, pe lângă cele 1.000 de joburi, stabilite deja pentru 2022.

În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România. Lansat în urmă cu 4 ani, #ÎnStareDeBine a finanțat cu 4 milioane de euro 92 de organizații din 41 de județe, care au derulat 126 de proiecte. Proiectele au avut 142.934 de beneficiari direcți.

Citeste si:
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări. Schwarz, grupul din care fac parte retailerii alimentari Kaufland și Lidl, donează bunuri în valoare de 10 milioane de euro pentru refugiații din Ucraina aflați la granițe

Unul dintre cei mai mari angajatori din România, Kaufland numără în prezent peste 15.000 de angajați în cele 151 de magazine, două platforme logistice și la sediul central din București. Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de peste 151 de magazine în România.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Kaufland și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile donează 350.000 de euro pentru #InStareSaAjut, un proiect dedicat ONG-urilor din România care ajută refugiații ucraineni