Lectură de 3 minute

17 Mar 2023 - Știri și Noutăți

H&M pierde din nou teren în fața gigantului Zara. Ce profituri a obținut Inditex, compania mamă a Zara

Mădălina Dinu

Abonează-te pe  

H&M pierde din nou teren în competitia cu rivalul său spaniol Zara. În ultimele trei luni, vânzările H&M au crescut cu doar 3 %, în timp ce numărul unu mondial – compania mamă a Zara, Inditex – a obținut profituri record. 

Sursa foto: Rubaitul Azad /Unsplash

Deși a înregistrat o creștere a vânzărilor de 3%, H&M a continuat să piardă teren în fața rivalului său, Inditex, în lunile decembrie-februarie. Așadar, al doilea cel mai mare jucător din sectorul modei a avut rezultate mai puțin bune decât se aștepta, potrivit Retaildetail.eu.

Potrivit analiștilor de la Jefferies, cifrele arată că vânzările au scăzut, de fapt, cu 3% în februarie. Cu toate acestea, H&M raportează o creștere netă a cifrei de afaceri cu 12% față de anul precedent, la 54,9 miliarde de coroane suedeze (4, 3 miliarde de euro).

Excluzând zonele de război din Belarus, Rusia și Ucraina, vânzările au crescut cu 16% și 7% în moneda locală. Anul trecut devenise deja clar că părăsirea Rusiei va fi costisitoare pentru grupul suedez.

În plus, profiturile suedezilor au scăzut și din cauza creșterii costurilor pentru materii prime, transport și energie. În acest context, CEO-ul Helena Helmersson a inițiat o reorganizare a grupului prin reducerea a mii de locuri de muncă.

De asemenea, H&M lansează propria platformă de vânzări second-hand în Statele Unite, o mișcare care va fi extinsă în curând și în Europa.

Inditex se extinde din nou după 4 ani

Între timp, Inditex, liderul pieței, a raportat o creștere de 13,5% a vânzărilor pentru perioada cuprinsă între 1 februarie și 13 martie și, mai ales, o creștere de 18% pentru întregul an 2022, la 32,6 miliarde de euro.

În ciuda creșterii prețurilor de peste 5%, cererea pentru produsele marca Zara nu a înregistrat scăderi.

Citeste si:
„Febra bumbacului” și problemele legate de sustenabilitate, pe cale să declanșeze noi scumpiri în industria modei
„Febra bumbacului” și problemele legate de sustenabilitate, pe cale să declanșeze noi scumpiri în industria modei

Profiturile înainte de impozitare ale Zara au crescut chiar cu 38,5 %, dar unele dintre celelalte lanțuri ale Inditex, cum ar fi Oysho și Massimo Dutti, au înregistrat o scădere a profiturilor cu aproximativ 10 %.

Per total, profitul operațional a crescut cu 29% la 5,5 miliarde de euro, deși acest lucru a fost ușor sub așteptările analiștilor. Cu toate acestea, grupul spaniol intenționează să facă investiții în acest an, inclusiv 1,6 miliarde de euro pentru extinderi de magazine și depozite.

Cu toate că grupul a închis aproximativ o zecime din magazinele sale în ultimii trei ani, retailerul dorește acum să modernizeze locațiile rămase. De exemplu, noile tehnologii de securitate vor înlocui treptat etichetele dure de pe haine.

De asemenea, Inditex dorește să înființeze o platformă second-hand în Franța și Germania, precum și un nou magazin Zara pe Champs-Contralys la Paris. Oysho se va extinde în Regatul Unit, iar Stradivarius în Germania.

În SUA, gigantul modei vizează magazine din orașe importante precum New York, Los Angeles, Miami, Boston și Las Vegas. Este pentru prima dată în patru ani când Inditex își extinde rețeaua de magazine fizice.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  H&M pierde din nou teren în fața gigantului Zara. Ce profituri a obținut Inditex, compania mamă a Zara