Lectură de 4 minute

30 Jun 2022 - Știri și Noutăți

Fundația Coca-Cola a finanțat reconstrucția Deltei Dunării din Mehedinți

Otilia Caloian

Abonează-te pe  

Peste 400 de hectare de luncă inundabilă revin la viață. O mică „deltă”, la Gârla Mare, județul Mehedinți, își așteaptă vizitatorii. Proiectul a fost realizat de WWF România și finanțat de Fundația Coca-Cola.

Reconstrucția zonei umede Gârla Mare-Vrata, cu o primă etapă finalizată recent de WWF-România, contribuie la refacerea biodiversității și la atractivitatea ecoturistică a zonei

Peste 400 de hectare de luncă inundabilă, dintre localitățile Gârla Mare și Vrata, în județul Mehedinți, au fost redate naturii în urma lucrărilor de reconstrucție ecologică ce au presupus reconectarea bălților de pe malul Dunării cu fluviul. Proiectulcontribuie la refacerea biodiversității zonei, cu efecte deja vizibile, și deschide oportunități pentru dezvoltarea socio-economică, după ce zona va redeveni atractivă din punct de vedere piscicol și al ecoturismului.

Un peisaj puțin cunoscut în prezent, cea mai nouă zonă umedă renaturată din România, de la Gârla Mare – Vrata, aparține siturilor Natura 2000 Dunărea la Gârla Mare-Maglavit (ROSCI0299) și Gruia-Gârla Mare (ROSPA0046), desemnate conform legislației UE și române pentru a proteja o serie de specii de floră și faună.

Retail jobs

„Delta” aflată la celălalt capăt al țării față de vărsarea fluviului în Marea Neagră este loc de hrănire, reproducere și odihnă pentru peste 80 de specii, unele vulnerabile (cormoranul mic), aproape amenințate cu dispariția (rața roșie, vidra, broasca țestoasă de lac) sau în pericol de dispariție (popândăul).

Pe lângă beneficiile pentru pentru mediu și comunitate, renaturarea are potențialul de a diminua riscul la inundații pentru localitățile situate în aval de Gârla Mare.

Atunci când natura prosperă, întreaga comunitate prosperă, iar acesta este rezultatul pe termen lung pe care îl așteptăm și de la proiectul de renaturare încheiat la Gârla Mare-Vrata. Mai mult decât atât, sperăm ca acest proiect de pionierat să inspire și să fie replicat cât mai mult în următorii ani”, a declarat Hanny Bratu, Marketing and Fundraising Manager la WWF-România.

Lucrările de reconstrucție ecologică de la Gârla Mare-Vrata fac parte dintr-un program amplu, care se desfășoară în șase țări: România, Austria, Ungaria, Croația, Serbia și Bulgaria. „Împreună pentru Dunăre” este un parteneriat unic, transsectorial, între WWF-CEE, Fundația Coca-Cola și Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR).

Citeste si:
Fundația Coca-Cola a donat Crucii Roșii Române 250.000 de dolari pentru echipamente și kituri de testare
Fundația Coca-Cola a donat Crucii Roșii Române 250.000 de dolari pentru echipamente și kituri de testare

„Suntem bucuroși să punem România pe harta proiectelor de renaturare finalizate cu succes în cadrul parteneriatului Împreună pentru Dunăre și să concretizăm, printr-un proiect relevant pentru comunitate și cu impact pe termen lung, prioritatea noastră de protejare a resurselor de apă”, a declarat Mihaela Niță, Public Affairs Manager la Coca-Cola România.

Fundația Coca-Cola a ajutat cu 4,4 milioane de euro Delta Dunării de la Gârla Mare Mehedinți

Cu un sprijin de 4,4 milioane de dolari de la Fundația Coca-Cola și cu o istorie de opt ani, parteneriatul „Împreună pentru Dunăre” a însemnat până în prezent refacerea unor zone umede și lunci inundabile de-a lungul Dunării și al afluenților săi, pe o suprafață de 5.462 hectare, echivalentul a peste 7.422 de terenuri de fotbal. Lucrările de reconstrucție ecologică au crescut, astfel, cu peste 13 milioane metri cubi capacitatea de stocare a luncii Dunării - o cantitate care ar umple peste 4.800 de bazine olimpice.

Delta de la Gârla Mare a fost stricată în anii ‘80

În anii ’80, zona de mlaștină și pădure inundabilă de la Gârla Mare a fost modificată pentru piscicultură, iar construcțiile au întrerupt atunci legătura zonei umede cu fluviul, cu un impact negativ asupra biodiversității.

Începută în 2020, reconstrucția ecologică de la Gârla Mare-Vrata a făcut posibilă reconectarea Dunării cu lunca sa inundabilă și are potențialul de a stoca peste 5 milioane de m3 de apă în timpul viiturilor de pe Dunăre. Lucrările au presupus consolidarea și înălțarea malurilor canalului transversal (care face legătura între Dunăre și baltă), pentru creșterea capacitatății de transport a apei din Dunăre, crearea unor ochiuri de apă pentru obținerea unui mozaic de habitate pentru speciile acvatice, consolidarea digurilor pentru a crește cantitatea de apă acumulată în bazinul de interes și amenajarea unui loc de pescuit pentru comunitatea locală.

Zonele umede acoperă 6% din Planetă

Zonele umede acoperă în prezent aproximativ 6% din suprafața terestră a planetei noastre. Până la 87% din zonele umede din întreaga lume au dispărut în ultimii 300 de ani - o treime din acestea, doar din 1970 până astăzi.

În prezent, zonele umede dispar de trei ori mai repede decât pădurile, iar plantele și speciile de animale dependente de zonele umede riscă, la rândul lor, să dispară. 

În bazinul Dunării, peste 80% din zonele umede ale fluviului și ale principalilor săi afluenți au dispărut în decursul ultimilor 150 de ani și, odată cu ele, și ecosistemele pe care le găzduiau.

 

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Fundația Coca-Cola a finanțat reconstrucția Deltei Dunării din Mehedinți