Lectură de un minut

16 Nov 2021 - Știri și Noutăți

Elefant își deschide Marketplace: „Este finalizat din punct de vedere tehnic și va fi lansat în curând”

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Retailerul online Elefant va lansa curând platforma Marketplace, care este finalizată din punct de vedere tehnic. Compania a cerut majorarea capitalului social pentru a investi în dezvoltarea noului instrument ce va fi lansat pe piață.

Acționarii Elefant Online au aprobat luni, 15 noiembrie, în cadrul Adunării Generale, majorarea capitalului social al companiei cu echivalentul în lei a 2 milioane de euro. Anterior, acționarii au decis realizarea unui plasament privat de obligațiuni denominate în lei, operațiune care va avea loc în perioada următoare prin intermediul Tradeville, potrivit unui comunicat de presă.

„Sumele atrase în cadrul majorării de capital și a noii emisiunii de obligațiuni vor asigura infuzia de capital necesară pentru a ne atinge obiectivele de creștere. Pe de o parte, ne vom concentra pe eficientizarea operațională a business-ului existent, experiența utilizatorilor și automatizarea livrărilor. Pe de altă parte, vom investi resurse în Elefant Marketplace. Acesta este finalizat din punct de vedere tehnic și va fi lansat în curând. Vom investi în dezvoltarea sa, în promovare și în consolidarea relațiilor cu partenerii din marketplace”, a declarat Sergiu Chircă, CEO Elefant.ro.

În 2018, compania a mai derulat o emisiune de obligațiuni, listată pe piața AERO administrată de Bursa de Valori București până în luna septembrie a acestui an, atunci când fondurile atrase au fost returnate investitorilor ca urmare a ajungerii la scadență a emisiunii.

elefant.ro este un retailer online din România. Fondat în 2010, Elefant s-a extins și în afara țării deschizând o filiala la Chișinău, în Republica Moldova - magazinul online local elefant.md.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Elefant își deschide Marketplace: „Este finalizat din punct de vedere tehnic și va fi lansat în curând”