Lectură de 3 minute

19 Mai 2023 - Știri și Noutăți

Compania de tehnologie Bento și-a dublat veniturile în primele luni ale anului 

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Bento, companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud, raportează venituri din exploatare de 8,5 milioane de lei în primele trei luni din 2023, în creștere cu 102% comparativ cu aceeași perioadă din 2022, și un profit net de 0,8 milioane de lei, în apreciere cu 34%. 

Sursa foto: shutter

Cifra de afaceri a contribuit cu 4,4 milioane de lei în primul trimestru al anului la totalul veniturilor din exploatare înregistrate de companie, în creștere cu 35% față de primele trei luni din 2022. Divizia „Dezvoltare Software” (DEV) a contribuit cu 41% la cifra de afaceri aferentă primului trimestru al anului curent.

În cadrul DEV, veniturile aferente etapelor de dezvoltare și implementare a proiectelor software reprezintă 46% din cifră de afaceri, iar veniturile aferente serviciilor de mentenanță și evoluție, care au un caracter recurent, au contribuit cu 54%. Divizia "IT, Infrastructură și Cloud" (IT), alcătuită atât din servicii de proiectare și implementare IT, cât și din revânzare de echipamente și software, a contribuit cu 59% la cifra de afaceri generată în primul trimestru din 2023.

Cea de-a doua contribuție majoră la nivel de venituri din exploatare în primul trimestru din 2023 au avut-o veniturile din capitalizarea producției proprii, care s-au ridicat la 3,9 milioane de lei. Acestea reprezintă investițiile în propriile produse software, mai precis dezvoltarea platformei software modulare integrate, în contextul proiectului pe fonduri europene, dar și cheltuielile aferente dezvoltării tehnologice a Bento Field Service Management (FSM) și Bento Mobile Device Management (MDM) ca module ale acestei platforme.

Bento vizează venituri de 46,7 milioane de lei

În 2023, conform bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de către acționari în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor de la finalul lunii Aprilie, Bento vizează venituri din exploatare de 46,7 milioane de lei, o creștere cu 32% față de anul 2022, EBITDA de 11,8 milioane de lei, o majorare cu 70% și un profit net de 9,3 milioane de lei, o apreciere cu 65%.

Totodată, anul acesta, compania are în vedere creșterea numărului de clienți noi și a contractelor recurente, continuarea dezvoltării produselor proprii, precum și consolidarea parteneriatelor cu jucători globali din domeniu.

Un rol semnificativ în atingerea bugetului aprobat îl va avea proiectul de finanțare câștigat în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC 2014-2020), care are o valoare totală de 25 milioane de lei, dintre care 15 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile.

Conducerea Bento estimează că acest proiect va contribui cu aproximativ 14,7 milioane de lei, ca venituri din producția de imobilizări necorporale, la veniturile operaționale aferente anului 2023. În plus, un alt proiect major al companiei care va juca un rol important în atingerea rezultatelor estimate pentru anul acesta este execuția contractului cu Distribuție Energie Electrică România (DEER), în care compania implementează soluția proprie Bento FSM.

Citeste si:
Tara Interactive a încheiat 2023 cu afaceri de peste un milion de euro și vrea să intre în Orientul Mijlociu
Tara Interactive a încheiat 2023 cu afaceri de peste un milion de euro și vrea să intre în Orientul Mijlociu

Bento este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 16 martie 2022, fiind una dintre puținele companii de tehnologie din România care dezvoltă produse software proprii. Produsele și soluțiile furnizate de Bento sunt utilizate de companii locale și internaționale care activează în domenii diverse, precum utilități (energie, apă, petrol și gaze), agricultură, inginerie industrială, media, FMCG, asigurări, producție de alimente.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Compania de tehnologie Bento și-a dublat veniturile în primele luni ale anului