Lectură de 2 minute

22 Feb 2023 - Știri și Noutăți

Ce face Nestlé pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon: brandurile ”din hârtie” ale companiei

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Nestlé, companie de produse alimentare și băuturi, și-a redus în 2021 emisiile de dioxid de carbon cu peste 4 milioane de tone – echivalent cu consumul anual al 870.000 de autoturisme – adică aproximativ 11% din totalul vehiculelor mici în circulație în România, anul trecut. 

Sursa foto: unsplash.com

Pentru a realiza acest lucru, Nestlé își transformă fiecare aspect al activității sale - de la alimentarea camioanelor cu biogaz provenit din deșeuri organice, utilizarea de energie electrică 100% din surse regenerabile pentru producția din fabrici, până la crearea de soluții de ambalare care reduc cantitatea de plastic și pot fi ușor reciclate.

Nestlé depune eforturi constante pentru realizarea de noi ambalaje concepute din start pentru a fi reciclate, cât și în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de reciclare. Compania s-a angajat ca ambalajele sale să devină 100% reciclabile sau reutilizabile și să reducă utilizarea materialelor plastice noi cu o treime. Acest lucru înseamnă utilizarea mai multor materiale reciclate, crearea mai multor ambalaje reutilizabile sau eliminarea completă a ambalajelor, prin livrarea experimentală în vrac a unor produse.

Astfel, Nestlé urmărește dezvoltarea infrastructurii care îmbunătățește colectarea, sortarea și reciclarea, ceea ce previne poluarea mediului înconjurător, fie prin dezvoltarea de proiecte proprii – ca în cazul Nespresso, NESCAFÉ Dolce Gusto, fie prin colaborarea cu partenerii externi și autorități. Infrastructura permite materialelor reciclate să atingă procesul final, circular, prin sprijinirea integrării conținutului reciclat în noile ambalaje.

Nestlé a redus utilizarea plasticului virgin cu 10,5% din 2018 și până acum, Smarties a devenit primul brand global de dulciuri care să treacă la ambalaj de hârtie, Nespresso folosește 80% aluminiu reciclat în capsulele sale în Europa și o multitudine de branduri și soluții de ambalare din portofoliul Nestlé sunt concepute a fi reciclate în proporție de 100%, de la cuburile Maggi până la ambalajele Purina One Dry Cat.

De asemenea, în decembrie 2022, Nestlé a lansat un program pentru colectarea și reciclarea capsulelor NESCAFÉ Dolce Gusto.

Prin planul de acțiune Nestlé Net Zero Climate, compania și-a luat angajamentul de a dezvolta soluții de ambalare sustenabile și să contribuie activ la identificarea soluțiilor de management al deșeurilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestlé s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 3 ani companii a plantat 75.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.

Citeste si:
Anna Cori a redeschis un nou concept de magazin în AFI Cotroceni
Anna Cori a redeschis un nou concept de magazin în AFI Cotroceni

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Ce face Nestlé pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon: brandurile ”din hârtie” ale companiei