Lectură de 2 minute

17 Feb 2022 - Știri și Noutăți

Bergenbier lansează un nou sortiment de bere, Praha, care va fi disponibilă în România în magazinele off-trade și on-trade

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Bergenbier, parte a grupului Molson Coors, își măreşte portofoliul cu noua bere Praha, creată de celebrii maeștri de bere Staropramen. Praha, noua bere Pilsner Lager, este un nou sortiment premium, inspirat din efervescența orașului Praga și va fi în magazinele off-trade și on-trade începând din luna februarie, în doze de aluminiu de 0,5l și sticle de 0,33l.

„Marcăm un moment important cu prima lansare din 2022: extinderea și consolidarea portofoliului premium Bergenbier S.A. Mixul echilibrat dintre gustul bogat și senzația de lejeritate, precum și valorile noului brand, ne aduc convingerea că Praha răspunde tendinței consumatorilor români de a se îndrepta spre beri premium, cu personalitate, pe care le consumă în mod responsabil. În plus, succesul pe care Praha îl are în celelalte țări europene din grupul Molson Coors, demonstrează calitatea acestei beri premium”, punctează Mihai Voicu, general manager Bergenbier.

Rețeta berii Praha a fost inspirată din cea a maestrului berar Michael Trnka, care a petrecut 28 de ani la Staropramen, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe baza acestei rețete din trecut, maeștrii de bere Staropramen de astăzi au creat Praha, o bere modernă,care vorbește despre orașul Praga și despre diferitele sale influențe, spune compania.

„Suntem fericiți și mândri de extinderea portofoliului de beri premium cu noul brand Praha, creat de maeștrii berari Staropramen: o bere cu gust bogat, dar și senzație de lejeritate, ce inspiră și satisface nevoile noilor generații de consumatori adulți. Aceștia sunt în căutare de idei îndrăznețe, profiluri diferite de mărci, creative și interesante, care reflectă valorile lor de zi cu zi și, în același timp, le oferă savoarea deplină a unei beri premium de înaltă calitate. Praha este alături de acești consumatori adulți, reunind efervescența orașului Praga cu lejeritatea unui pilsner lager”, explică Teodora Agafiței, director de marketing Bergenbier.

Parte a grupului Molson Coors Beverage Company, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu.

Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică la Ploieşti şi o reţea de distribuţie naţională. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu– compania importă și distribuie specialitățile pragheze Staropramen Dark și Granat, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner.

Citeste si:
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Bergenbier lansează un nou sortiment de bere, Praha, care va fi disponibilă în România în magazinele off-trade și on-trade