Lectură de 2 minute

02 Nov 2021 - Știri și Noutăți

Bebe Tei deschide un nou magazin în București, în Mall - Vitan. Peste 80.000 de produse dermato-cosmetice și îngrijire se găsesc în ofertă

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Bebe Tei, brand ce face parte din Grupul Tei, a deschis un nou magazin, în centrul comercial București Mall - Vitan. Noul magazin ocupă o suprafață de peste 1.700 de metri pătrați și are o ofertă variată, cu peste 80.000 de produse din categoriile dermato-cosmetice și cosmetice, îngrijire mama și bebe, alimentație sănătoasă, Bio Tei, puericultură mică și mare și jucării.

„Bebe Tei este un brand cunoscut și foarte apreciat, pentru întreaga familie, și suntem siguri că vizitatorii noștri vor fi bucuroși să-l descopere în centrul nostru comercial. Acest magazin ne consolidează parteneriatul de succes pe care îl avem cu Bebe Tei și Farmacia Tei, un grup de companii de retail respectat și iubit de către clienții noștri.

Totodată, această deschidere urmează linia strategiei noastre de a întări poziția mall-urilor din portofoliu ca destinații one-stop-shop, unde vizitatorii pot găsi cu ușurință tot ceea ce au nevoie”, a declarat Affan Yildirim, director general, membru în Consiliul de administrație al Anchor Grup și membru al Consiliului de administrație Shopping MallDova.

Brandul Bebe Tei a apărut, ca idee de business, în urmă cu 10 ani, în cadrul Farmaciei Tei, odată cu inițierea comercializării produselor pentru bebeluși. Bebe Tei s-a adaptat în ultimii ani și a extins gama de produse, astfel încât acum este un magazin pentru întreaga familie.

Magazinul din București Mall-Vitan oferă peste 80.000 de produse din categoriile de produse dermato-cosmetice și cosmetice, îngrijire mama și bebe, alimentație sănătoasă, Bio Tei, puericultură mică și mare și jucării.

”Colaborarea noastră cu Anchor Grup a început în 2017, când am deschis Bebe Tei în Plaza România, iar timpul a demonstrat că această alegere a fost una foarte inspirată, din punct de vedere al businessului. Ne bucurăm așadar că am inaugurat ieri Bebe Tei în București Mall - Vitan, o deschidere semnificativă în strategia noastră de extindere, și suntem convinși că magazinul va avea un impact pozitiv în rândul clienților centrului comercial”, a declarat Irina Ciubotaru, director general Bebe Tei.

Cu această deschidere, lanțul Bebe Tei numără în total cinci magazine.

București Mall - Vitan este un centru comercial din România, cu o istorie de peste 20 de ani. În prezent, centrul comercial are un mix de branduri și de chiriași, precum magazinele CALVIN KLEIN JEANS, Tommy Hilfiger Accessories, MARC O’POLO, primul din România, dar şi restaurantul APERTO, cu un concept unic de restaurant, precum și magazinul Mango și Douglas, care este unul dintre cele mai mari din țară.

Citeste si:
Brandul italienesc de cosmetice KIKO a deschis primul magazin din România
Brandul italienesc de cosmetice KIKO a deschis primul magazin din România

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Bebe Tei deschide un nou magazin în București, în Mall - Vitan. Peste 80.000 de produse dermato-cosmetice și îngrijire se găsesc în ofertă