Containerele pentru colectare vor fi amplasate în parcările a 17 hipermarketuri Auchan din: Bacău, Baia Mare, Brașov, Cluj, Craiova, Constanța, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Târgu-Mureș, Timișoara și București (Militari, Berceni, Pallady și Titan). Întreaga cantitate de brazi colectată va fi transformată în compost sau peleți, prin intermediul unui partener autorizat.
În punctele de colectare din Auchan pot fi aduși toți brazii naturali, indiferent de unde au fost achiziționați. Campania se desfășoară în perioada 03 - 16 ianuarie 2022.
„Prin această acțiune ne dorim să oferim clienților noștri o nouă soluție de reciclare în mod sustenabil a brazilor de Crăciun, mai ales că deciziile pe care le luăm în fiecare zi se reflectă pe termen lung, în contextul schimbărilor climatice, asupra comunității și a mediului înconjurător. Contăm pe implicarea tuturor la un mod activ de a trăi mai sustenabil”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.
Acesta este primul an în care Auchan demarează această campanie.
Francezii de la Auchan au înregistrat o cifră de afaceri de 5,5 miliarde de lei, în 2020, în România. Afacerile au crescut în pandemie cu 72 de milioane de lei, în timp ce profitul s-a triplat. Compania a scăpat, însă, de 403 angajați.
Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri și o rețea de 133 magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 124 în stațiile Petrom.