Lectură de 2 minute

10 Mai 2021 - Știri și Noutăți

Adidas începe anul 2021 în forță cu o creștere în vânzări de 20%, trecând de pragul de 5 miliarde de euro

Dana Ferăstrăeru

Grupul Adidas a început cu succes anul 2021 și a înregistrat vânzări totale de peste 5 miliarde de euro, în primele trei luni ale acestui an, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cel mai mare aport a fost adus de gama de încalțăminte sport.

Cea mai spectaculoasă creștere a fost înregistrată în vânzările directe, care au crescut cu 31%. Mai mult de o treime din încasările totale au venit din vânzările directe către consumator, prin magazinele oficiale și retailerii autorizați. În același timp, încasările din vânzările online au crescut cu 43%, astfel în ultimii doi ani, veniturile companiei din online s-au dublat, notează retaildetail.eu.

Adidas a vândut mai mulți pantofi sport în anul 2021, segment ce a crescut cu 31%. Pandemia a crescut interesul populației în activități precum jogging-ul, drumețiile sau sportul în aer liber, iar dorința pentru un stil de viață sănătos s-a reflectat în alegerea consumatorilor de a opta pentru articole sportive.

Asia se află în topul vânzărilor

Geografic, creșterea brandului Adidas a venit în principal din China, piață ce a crescut cu 156%, urmată de America Latină, care a înregistrat o creștere de 18%. Europa a fost afectată de închiderea magazinelor fizice, însă a reușit să înregistreze o creștere de 8%. La sfârșitul anului 2020, peste 89% din magazinele Adidas s-au redeschis.

Grupul german preconizează o creștere de 50% a profitului total din a doua jumătate a anului 2021. Acest lucru se datorează în special lansărilor de produse sport inovative ce sunt planificate în această perioadă, dar și evenimentelor sportive ce oferă oportunități de promovare, precum Campionatul European de Fotbal.

Citeste si:
Mai multe produse ale unor branduri de modă occidentale sunt interzise în China

Nike, unul dintre liderii industriei pentru echipamente și încălțăminte, a reușit să înregistreze vânzări de 23,3 miliarde de dolari în 2020, pe segmentul de încălțăminte. Ceea ce face ca profitul său să fie mai mare decât totalul înregistrat de cei mai importanți rivali similari.

Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Adidas începe anul 2021 în forță cu o creștere în vânzări de 20%, trecând de pragul de 5 miliarde de euro