Lectură de 3 minute

06 Apr 2021 - Știri și Noutăți

2Performant o numește pe Raluca Negrea în poziția de Country Manager România și Bulgaria

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Compania de tehnologie 2Performant, care activează pe piața de marketing afiliat din România, listată pe piața AeRO a BVB, anunță organizarea companiei în două divizii: 2Performant România și Bulgaria și 2Performant Growth Unit.

Business Unit-ul România și Bulgaria este condus de Raluca Negrea, Country Manager România și Bulgaria 2Performant, și vizează operațiunile pentru piețele validate pe care 2Performant este deja activă. Growth Unit testează și validează piețe și abordări noi în business pentru compania românească de tehnologie, atât pe piețele externe, cât și în țară, și este condus de Constantin Stanciu, care devine Growth Manager al companiei.

Dorin Boerescu va conduce în continuare 2Performant în calitate de CEO, funcție din care va coordona toate operațiunile companiei și se va concentra pe inițiativele de creștere.

„Odată cu această numire, focusul meu va deveni extinderea activității 2Performant pe alte piețe. (...) Pe piața din România ne propunem să ne consolidăm poziția de lider al industriei de marketing afiliat. În același timp, există multe oportunități noi atât pe piața locală, cât și pe cea externă, astfel că alocăm cele mai bune resurse pentru inițiativele de creștere ale 2Performant”, spune Dorin Boerescu, CEO și acționar semnificativ 2Performant.

Noul Country Manager România și Bulgaria 2Performant

Din poziția de Country Manager România și Bulgaria 2Performant, Raluca Negrea are ca obiectiv consolidarea companiei pe piața din România, acolo unde este lider al segmentului marketing afiliat, dar și susținerea unui ritm constant de creștere.

Raluca Negrea are o experiență în business management și marketing pentru tech, a lucrat pentru branduri și companii mari, dar și pentru companii listate la Bursă. A fondat și a fost parteneră în multiple companii, cu arie de activitate în marketing și tehnologie, a condus echipe mari și a coordonat proiecte cross-country, având expertiză pe piețele din Europa Centrală și de Est.

În 2010 a intrat în antreprenoriat și așa a descoperit că i se potrivește să crească și să dezvolte business-uri. Raluca lucrează cu 2Performant din 2015, a luat parte la cele mai importante mișcări din business-ul companiei, precum migrarea către platforma 2Performant.com, și a avut un rol important în listarea pe piața AeRO a BVB. Este licențiată în științele comunicării, la Facultatea de Comunicare din cadrul Universității București, și are un MBA de la Maastricht School of Management (2013-2015).

Constantin Stanciu are o experiență de 14 ani în business development și antreprenoriat, timp în care a contribuit la creșterea mai multor companii din industriile de tech, marketing și evenimente. Face parte din echipa 2Performant de peste doi ani, alăturându-se companiei în 2018 ca Business Development Manager pentru Divizia de Influencer Marketing și devenind ulterior Business Development Director pentru ambele produse ale companiei: marketing afiliat și influencer marketing.

Citeste si:
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie

Din această poziție, Constantin Stanciu a coordonat departamentul Client Service & Sales al 2Performant, care include echipele care oferă sprijin și consultanță utilizatorilor și care generează vânzările în rândul clienților din platformă. Din aprilie, el devine Growth Manager și va conduce segmentul de business dedicat testării și identificării oportunităților de creștere pentru companie.

Majorare de capital cu 5 milioane de lei

Pe 22 martie, în cadrul primei AGA a 2Performant în calitate de companie listată la BVB, acționarii au aprobat operațiunea de majorare de capital cu 5 milioane lei, pentru inițiative de creștere pe România și în piețe noi și pentru o modalitate nouă de atribuire a conversiilor.

Tot atunci a fost aprobat de către acționari Consiliul de Administrație al 2Performant, format din Anda Patzelt, Iulian Cîrciumaru și Dorin Boerescu, acesta din urmă fiind ales președinte CA.

2Performant este listată pe piața AeRO a BVB din decembrie 2020, în prezent are o capitalizare de peste 41 milioane de lei, iar valoarea companiei a înregistrat o creștere de 37% față de prima zi de tranzacționare.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  2Performant o numește pe Raluca Negrea în poziția de Country Manager România și Bulgaria