Serviciul de “pallet-pooling” oferit de IPP permite producătorilor și distribuitorilor de bunuri alimentare și non-alimentare să utilizeze paleți reutilizabili fără a fi nevoie să îi achiziționeze sau să îi administreze intern. Compania gestionează întregul ciclu logistic al paleților – de la furnizare și colectare până la inspecție, reparație și reutilizare. Sistemul facilitează livrările către rețelele de retail modern și online, distribuitori din comerțul tradițional și operatori logistici sau transportatori.
Prin acest model, producătorii își pot simplifica operațiunile logistice și pot reduce costurile asociate administrării stocurilor de paleți, beneficiind în același timp de soluții sustenabile pentru transportul și manipularea mărfurilor.
Operațiunile IPP în noua regiune formată din România, Bulgaria și Ungaria vor fi coordonate de la București de Cosmin Minescu, executiv cu experiență în supply chain management și dezvoltarea serviciilor logistice în Europa de Est și Republica Moldova. Acesta are peste un deceniu de expertiză în industria de “pallet-pooling” și a făcut parte din echipa furnizorului care a introdus pentru prima dată acest model logistic pe piața din România, în 2013.
Împreună cu retailerii și furnizorii acestora, putem contribui la consolidarea și chiar digitalizarea lanțurilor logistice, poziționându-ne ca opțiune sustenabilă în piața închirierii de paleți.
Cosmin Minescu, Business Unit Director Romania, Bulgaria, Ungaria
IPP operează la nivel european un stoc de peste 20 de milioane de paleți și utilizează mai multe tipuri de platforme logistice adaptate circuitelor comerciale din retail și FMCG. Printre acestea se numără paletul UK, utilizat pentru exporturi către Marea Britanie și Irlanda, paletul Euro pentru livrări locale și intracomunitare, precum și jumătatea și sfertul de palet, folosite frecvent în activități de promovare și merchandising în cadrul rețelelor de retail alimentar.
Activitatea companiei este susținută de o rețea europeană de peste 180 de depozite și centre de inspecție și reparație a paleților. Modelul de operare promovat de IPP este bazat pe principiile economiei circulare, compania contribuind la reducerea deșeurilor de ambalaje și la creșterea ratei de reutilizare și reciclare, în linie cu noile reglementări europene din PPWR (Packaging and Packaging Waste Regulation).
Colecția nouă de la JYSK: ce se poartă în grădină în 2026
IPP face parte din Faber Group, holding olandez consolidat în 1992 și specializat în servicii logistice bazate pe reutilizarea și managementul paleților pentru marfă. Grupul operează mai multe companii active pe piața europeană, printre care PAKi, PRS și vPOOL, toate dezvoltate în jurul principiilor economiei circulare și optimizării lanțurilor logistice.