Lectură de 3 minute

06 Feb 2023 - Știri și Noutăți

Vârsta, un criteriu important la recrutare: 3 din 5 candidați de peste 45 de ani s-au simțit discriminați la interviu

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Vârsta continuă să fie un criteriu important în procesul de recrutare, așa cum reiese din rezultatele celui mai recent sondaj BestJobs, iar creșterea vârstei de pensionare are potențialul de a schimba dinamica pe piața muncii. Astfel, 80% dintre candidații de peste 45 de ani simt că există o reticență a recrutorilor privind persoanele mai în vârstă, iar 60% susțin că au participat la cel puțin un interviu de angajare la care au fost discriminați din cauza vârstei. De cealaltă parte, 1 din 3 recrutori recunoaște că a refuzat cel puțin o dată un candidat din cauza vârstei sale.

Sursa foto: unsplash.com

O nouă lege crește vârsta de pensionare de la 61 de ani și 9 luni la 62 de ani, în cazul femeilor, și vizează creșterea treptată a acesteia până la 65 ani în 2035, pentru a egala vârsta de pensionare a bărbaților. În prezent, pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezintă 39,5% dintre cei peste 10,8 milioane de cetățeni români inactivi economic, potrivit datelor recensământului efectuat de Institutul Național de Statistică (INS). Totodată, datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă arată că aproape 63% dintre șomerii înregistrați în România în decembrie 2022 aveau peste 40 de ani.

Vârsta candidaților recrutați contează în ochii a peste 15% dintre recrutori, în timp ce mai mult de jumătate (57%) spun că acest lucru depinde foarte mult de specificul jobului. Atunci când analizează un CV, pe lângă vârstă, recrutorii se mai uită în special la experiența și studiile candidatului (peste 85%), dar și la locație. Când vine vorba de candidații mai în vârstă, 34% dintre recrutori spun că sunt îngrijorați de lipsa candidaților de experiență cu tehnologia, 14% de rezistența lor la schimbare, alți 14% de lipsa de deschidere privind învățarea de lucruri noi și de riscul crescut al apariției unor probleme de sănătate (tot 14%).

Deși vârsta nu ar trebui să fie un criteriu important în procesul de recrutare, realitatea de pe piața muncii arată diferit, iar angajații de peste 45 de ani întâmpină dificultăți în a concura cu candidații tineri pe poziții unde contează mai mult capacitatea de adaptare și dinamismul, decât experiența propriu-zisă. Pe termen lung, creșterea vârstei de pensionare va pune și mai multă presiune pe candidații mai în vârstă de sex feminin, categoria vizată de această măsură. Pentru a diminua efectele creșterii vârstei de pensionare, este nevoie de programe de instruire și reconversie profesională, astfel încât candidații de peste 45 de ani să rămână relevanți pe piața muncii.

Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România

3 din 4 candidați participanți la sondajul BestJobs spun că au de gând să mai lucreze și după pensionare, 62% doar pentru a rămâne activi, iar 38% pentru că au nevoie de bani. În acest sens, peste 35% ar lua în calcul să învețe o nouă specializare care să le ușureze experiența găsirii unui job, doar dacă le-ar solicita acest lucru angajatorul actual sau un potențial angajator, 33% dacă acest lucru ar fi disponibil gratuit și aproape 12% ar învăța o nouă specializare indiferent de cost.

Dintre cei care au răspuns afirmativ, 39% ar participa la cursuri de formare în domeniul informaticii sau al altor tehnologii, 13% ar învăța o limbă străină, tot 13% ar urma un curs pentru dezvoltarea abilităților de conducere sau de management și aproape 10% ar participa la un curs de formare în domeniul relații cu clienții.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 35.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală.

Citeste si:
Studiu Hospitality Culture Institute: Care sunt preparatele preferate ale românilor?
Studiu Hospitality Culture Institute: Care sunt preparatele preferate ale românilor?

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Vârsta, un criteriu important la recrutare: 3 din 5 candidați de peste 45 de ani s-au simțit discriminați la interviu