Lectură de 5 minute

29 Apr 2024 - Știri și Noutăți

Vânzări de 29 milioane de euro, în 2023, pentru organizatorul de birouri COS: cât costă investiția într-o amenajare interioară

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

COS,  furnizor de servicii integrate de fit – out, raportează un volum de business de 29 de milioane de euro în 2023. Pe o piață a birourilor stagnantă din punct de vedere al ofertei de noi clădiri livrate anul trecut, compania își consolidează activitatea cros - sectorială și la nivel național, diversificându-și în același timp sursele de venit.

Sursa foto: COS

Anul acesta, companiile au investit semnificativ în reamenajarea spațiilor de birouri, în contextul volumului limitat de noi clădiri livrate și a ponderii majoritare de contracte de prelungire a închirierilor existentei, pentru a promova revenirea la munca de la birou și implicarea angajaților în perioada post-pandemică. 32% din volumul total de proiecte livrate de COS au fost reamenajări, în creștere cu 7 puncte procentuale față de anul precedent, în timp ce 50% din veniturile totale au fost generate de serviciile de construcții. Restul volumului de afaceri al COS este reprezentat de vânzările de mobilier și covoare de la producători globali și mobilier personalizat din surse locale.

Segmentele emergente precum cel medical, al ospitalității, sectorul educațional și cel industrial au continuat investițiile în amenajări interioare, COS livrând în 2023 noul spital pentru copii construit de Asociația Dăruiește Viață la Marie Curie, noile hoteluri Radisson BLU din Brașov și București și diverse spații interioare pentru universitățile ASE și Babes Bolyai din Cluj și București. Pe segmentul industrial, COS și-a dublat volumul birourilor livrate, în locații precum Oradea (Plexus), Timișoara (Hirschmann Automotive, Hamilton, Continental) sau Iași (Trutzi).

Investiția medie în amenajări interioare (spațiu interior proiectat și construit, inclusiv mobilier standard și la comandă și pardoseli) variază între 700-900 euro/mp, ajungând până la 1.100 euro/mp pentru segmentul premium. Se înregistrează o creștere de 15-20% a bugetului mediu față de anul precedent, pe fondul inflației, al creșterii salariilor, costului materiilor prime, produselor și costurilor de transport.

În 2023, COS și-a majorat ponderea veniturilor obținute din închirierea spațiilor de birouri de co-working deținute, MASIA (București) și Stables (Cluj), ajungând la 0,6 milioane de euro, în creștere cu 60% față de anul precedent. Portofoliul de spații de birouri COS atinge în prezent un total de 4.200 mp în 4 locații din Cluj, București, Timișoara și Iași.

1,8 mil. euro – investiții continue în 2023 și 2022

Compania a investit un total de 1,8 milioane de euro în ultimii doi ani în transformare digitală, pentru eficientizarea și optimizarea proceselor de lucru, într-un nou depozit de 1.600 mp de clasă A situat în Chiajna, care îmbunătățește gestionarea stocurilor de mobilier și covoare, precum și în propriul centru de cercetare și dezvoltare în zona de nord a Bucureștiului (MASIA).

COS este oferă clienților săi posibilitatea de a folosi spațiul COS ca birou temporar în timp ce birourile acestora sunt în construcție și pentru a testa viitoarele configurații de lucru înainte de a le implementa în propriul spațiu.

Un studiu global Gallup arată că angajații nu se mai implică la locul de muncă și resimt mai mult stres: 77% dintre aceștia sunt dezinteresați, în timp ce 44% dintre angajați se confruntă cu mult stres la locul de muncă. În general, ultimii ani aduc provocări serioase pe piața forței de muncă în ceea ce privește productivitatea, echilibrul dintre viața profesională și viața privată și conexiunea la cultura companiei. În acest context, o cercetare globală Steelcase arată că liderii își schimbă prioritățile în ceea ce privește locul de muncă, starea de bine a angajaților (81%), sustenabilitatea (78%) și Diversitatea, Egalitatea și Incluziunea (76%) fiind acum printre prioritățile lor.

Citeste si:
Bufete de ciocolată pentru angajați: cum vor companiile își recompenseze angajații
 Bufete de ciocolată pentru angajați: cum vor companiile își recompenseze angajații

Calitate, sustenabilitate și wellbeing: tendințele cheie ale anului 2024

Preferința crescută pentru interioare de calitate, sustenabile este una dintre tendințele majore ale anului precedent, care va continua și în 2024. Aceasta se traduce în solicitări din ce în ce mai frecvente pentru finisaje mai bune sau tehnologie incorporată pasiv și activ în produse inovatoare, precum spațiile de lucru și mobilierul configurabil de utilizator (ex. birouri reglabile). În termeni de sustenabilitate, Interface și COS au reciclat anul trecut 3.000 mp de covor uzat, în timp ce produsele care înglobează caracteristici ESG, cum ar fi scaunele neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon sau soluțiile de pardoseli neutre și negative (care neutralizează emisiile de carbon) au fost introduse atât în ​​București, cât și în diferite locații din țară.

Mobilierul personalizat, realizat de producători locali, continuă să fie din ce în ce mai solicitat. Deși cel mai important volum de vânzări se înregistrează pe segmentul de mobilă standard, ne-personalizată, se înregistrează o creștere substanțială a apetitului pentru soluții de mobilier personalizate, realizate de furnizori locali, cu o creștere a cererii de peste 31% în portofoliul COS în 2023 față de anul precedent.

Starea de bine a angajaților (wellbeing) este o altă tendință majoră, soluțiile de design interior care susțin confortul psihologic și fizic înregistrând o cerere semnificativă. Spatiile de lucru susțin satisfacerea nevoilor psihologice prin culori, soluții de iluminare, design biofil sau intimitate acustică, nevoile de confort fizic sunt asigurate prin soluții de mobilier ergonomic, birouri reglabile pe înălțime sau mese de bar.

De anul trecut, portofoliul COS a ajuns la un volum total de peste 2.850 de clienți și peste 20.000 de proiecte. În 2023, compania a livrat un număr semnificativ de proiecte design & built pentru companii active în toată țara, printre care cele mai reprezentative includ The Access Group Timișoara, Kruk, Blackline, Kaizen, Globant Cluj, Hirshman Automotive, Astra Zeneca, A ON. Servicii, Cycleon Recare, Roland Berger, RetuRO, Quieisser Pharma.

Activ pe piața locală din 1998, COS este unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de amenajare complete pentru spații interioare din România și activează pe întregul spectru al segmentelor relevante de piață: segmentul spațiilor de birouri, industriale (amenajări interioare în parcuri logistice și facilități industriale), sectorul ospitalității (hoteluri, restaurante), healthcare (interioare pentru clinici și spitale) și cel educațional (școli private și publice).

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Vânzări de 29 milioane de euro, în 2023, pentru organizatorul de birouri COS: cât costă investiția într-o amenajare interioară