Cu o tradiție consolidată în peste două decenii de existență, competiția a devenit un reper educațional global care oferă studenților oportunitatea de a lucra la un proiect real, într-un context interdisciplinar și internațional.
Concursul rămâne una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate arhitecților aflați la început de drum. Înscrierile sunt deschise pentru studenții din domeniile arhitectură, inginerie, design sau alte specializări conexe, indiferent de anul de studiu. Participanții pot concura individual sau în echipe de cel mult trei membri, având posibilitatea de a colabora cu un profesor coordonator.
Calendarul competiției:
- 15 martie 2026 – termen limită pentru înregistrare
- 10 aprilie 2026 – termen limită pentru încărcarea proiectelor
Tema ediției 2026: Centru sportiv și de agrement pe malul râului Sava
Cea de-a XXI-a ediție propune o provocare cu valențe urbane, culturale și sociale: reconversia unui fost sit industrial de pe malul râului Sava, într-o zonă strategică a Belgradului, în apropierea confluenței cu Dunărea și a fortăreței Kalemegdan.
În parteneriat cu Primăria Belgrad, Belgrade Academic Yachting Club, Asociația Green and Blue Corridors, Serbian Green Building Council, One-Click LCA și World-Green Building Council, Saint-Gobain invită studenții să își folosească creativitatea pentru a transforma locul într-un centru sportiv și de agrement sustenabil, care să devină un nou reper de dezvoltare urbană.
- Zona A – construcție nouă: spații de cazare și activități recreative pentru sportivi precum și propunerea unei noi volumetrii de utilizare a spațiilor verzi pentru restul amplasamentului.
- Zona B – renovare: reabilitarea parterului și a etajului întâi al Belgrade Academic Yachting Club, cu respectarea valorii sale istorice.
Tema pune accent pe regenerarea urbană, echilibrul dintre patrimoniu și inovație și utilizarea responsabilă a resurselor, oferind studenților ocazia de a proiecta într-un context real, cu impact pe termen lung.
Saint-Gobain proiectează, produce și distribuie materiale și servicii pentru piețele industriale și de construcții. Soluțiile sale integrate pentru renovarea clădirilor publice și private, pentru construcțiile ușoare și decarbonizarea construcțiilor și a industriei sunt dezvoltate printr-un proces continuu de inovare și oferă durabilitate și performanță. Grupul sărbătorește în 2025 cea de-a 360-a aniversare. În România, Saint-Gobain furnizează produse și soluții din gamele Abrasives, Glass, Sekurit, Saint-Gobain Prime Glass Working, ISOVER, Rigips, Weber, PAM, Duraziv şi Chryso, cumulând aproximativ 2.000 de angajați în 14 situri industriale situate în Satu-Mare, Călăraşi, Vălenii de Munte, Ploieşti, Turda, Suceava, Brăneşti, Popești Leordeni şi Ariceştii Rahtivani.
A dat medicina pe antreprenoriat: Oleg Caminschi vrea să schimbe piața retailului de construcții din România