Lectură de 3 minute

05 Oct 2023 - Știri și Noutăți

Un mare retailer alimentar, amendat cu peste 20.000 de euro de ANAF pentru că nu a micșorat preturile

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

În Ședința de Guvern din 30 iunie 2023 a fost aprobată ordonanța de urgență, prin care se limitează adaosurile comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse alimentare esențiale, cu scopul de a stopa creșterea excesivă a prețurilor pentru aceste categorii de produse. În acest context, Inspectorii ANAF au amendat un lanț de magazine din cauza faptului că a vândut produse cu adaos de peste 42%, peste limita impusă de lege, de 20%.

Sursa foto: Unsplash

Inspectorii antifraudă au amendat “un mare retailer din domeniul comerțului de bunuri cu ridicata și cu amănuntul care nu respectă cota de adaos maxim de 20%, existând situații în care a rezultat un adaos de peste 42%”, potrivit unui comunicat al ANAF.

Reprezentanții ANAF nu au dezvăluit numele firmei, pe motiv de secret fiscal.

Anunțul ANAF

"Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) verifică modalitatea de aplicare a prevederilor OUG 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare, având la bază și colaborarea cu Consiliul Concurenței privind evoluția prețurilor în acest domeniu.

În acest context, inspectorii antifraudă au identificat un mare retailer din domeniul comerțului de bunuri cu ridicata și cu amănuntul care nu respectă cota de adaos maximă de 20%, existând situații în care a rezultat un adaos de peste 42%.

Verificările au fost efectuate pentru produse achiziționate în perioada 01 august - 29 august 2023, respectiv din data de 12 septembrie 2023, iar operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.000.000 lei.

Inspectorii DGAF vor continua să verifice operatorii economici care comercializează gama de produse ce intră sub incidența actului normativ menționat", se arată în comunicatul ANAF.

Plafonarea prețurilor la alimentele de bază

Potrivit prevederilor actului normativ, pentru o perioadă de 3 luni, cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare prevăzute în anexa actului normativ vor fi limitate astfel:

Citeste si:
PwC: ANAF utilizează intensiv e-transport și e-factura pentru a colecta bani din amenzi
PwC: ANAF utilizează intensiv e-transport și e-factura pentru a colecta bani din amenzi
  1. maximum 20% la procesator, aplicată față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte,
  2. maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul de distribuitori pe lanț și aplicată față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile operaționale,
  3. maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul și cash&carry, aplicată față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Lista alimentelor care vor beneficia de prevederile acestui act normativ, discutată și agreată cu toate părțile implicate în producția și comerțul cu alimente, prevăzută în Anexa ordonanței de urgență, cuprinde:

  • pâine albă simplă 300 - 500 grame, fără specialități
  • lapte de vacă proaspăt 1.5% grăsime,1l
  • brânză telemea de vacă vrac
  • iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3.5%, max. 200 gr.
  • făină albă de grâu ”000” 1 kg
  • mălai 1 kg
  • ouă găină calibru M 10 buc.
  • ulei de floarea soarelui 1 l
  • carne proaspătă pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui
  • carne proaspătă de porc: carne de lucru, pulpă de porc cu os și fără os, spată porc
  • legume proaspete vrac: roșii (tomate), castraveți, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia
  • fructe proaspete vrac: mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă
  • cartofi proaspeți albi vrac
  • zahăr alb tos 1 kg

Pentru lista de alimente menționată, unitățile emitente de tichete de masă, cadou si sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru Romania, indiferent de tipul acestora și de modalitatea prin care tichetele sunt emise, electronic sau pe suport de hârtie, pot aplica comercianților la momentul decontării lor un comision de maximum 1%.

Prevederile actului normativ sunt rezultatul dialogului demarat de Guvernul României cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și cei ai federațiilor reprezentative din domeniul procesării produselor alimentare, potrivit MADR.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Un mare retailer alimentar, amendat cu peste 20.000 de euro de ANAF pentru că nu a micșorat preturile