Știrea inițială
Retailerul american Bed Bath & Beyond se pregătește pentru semnarea falimentului în următoarele săptămâni. Pandemia, dar și axarea pe mărcile proprii au dus la destabilizarea serioasă a businessului.
Bed Bath & Beyond se află în fazele incipiente ale pregătirii unei cereri de insolvență, care ar putea avea loc în câteva săptămâni, a raportat Wall Street Journal, notează Forbes.com.
Știrea a apărut după ce acțiunile retailerului au scăzut cu 30%, iar Bed Bath & Beyond riscă să iasă complet de pe piață dacă începutul anului 2023 va fi la fel de slab ca finalul lui 2022, când vânzările au atins minimul ultimului deceniu.
Retailerul a spus că se așteaptă ca vânzările să se prăbușească cu 33%, până la mai puțin de 1,3 miliarde de dolari în ultimul trimestru, ca urmare a traficului mai scăzut al clienților și a nivelurilor reduse de inventar. Acesta a declarat că ia în calcul acțiuni precum restructurare, refinanțare a datoriilor sau vânzarea activelor.
Fondată în 1971, Bed Bath & Beyond a fost unul dintre cele mai mari lanțuri de retail din Statele Unite, ajungând la o cifră de afaceri de peste 12 miliarde de dolari în cel mai bun an al său, 2018
Pierderile companiei sunt estimate la peste 385 de milioane de dolari, scrie WSJ. În august 2022, Bed Bath & Beyond a reușit să obțină un împrumut care să-i permită să supraviețuiască în perioada sărbătorilor de iarnă. Pe de altă parte, mulți dintre partenerii săi nu au acceptat întârzieri la plată, agravând problemele de cash-flow.