Lectură de 5 minute

18 Aug 2021 - Știri și Noutăți

Tranzacțiile cu proprietăți comerciale ar putea ajunge, din nou, la 900 de milioane de euro, anul acesta

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

În acest an volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale – birouri, spații industriale, logistice, hoteluri – ar putea să fie comparabil cu cel din 2020, când România a înregistrat un nivel de circa 900 milioane de euro. În prezent sunt în diverse stadii de negociere tranzacții totalizând peste 400 milioane euro, potrivit companiei de consultanță imobiliară JLL.

În prezent, pe piața locală, din estimările JLL sunt în diverse stadii de negociere tranzacții cu o valoare totală de peste 400 de milioane de euro, având ca obiect în special clădiri de birouri și proiecte de retail.

Deocamdată, în ciuda așteptărilor din piață, yieldurile pentru birouri și spații logistice/industriale se mențin la același nivel de un an, la 7%, respectiv 8%, în timp ce la retail yieldurile au crescut cu 25 puncte de bază la 7,25%.

„România oferă oportunități foarte atrăgătoare în segmentul proprietăților imobiliare comerciale din perspectiva prețurilor. Nivelul yieldurilor se menține mult peste cel înregistrat în perioada de vârf anterioară, respectiv 2007, dar și mult peste cel consemnat în restul regiunii. Adăugând și că nivelul chiriilor este în mare neschimbat de foarte mulți ani (chiar și 10 în cazul birourilor), observăm că prețurile pe metrul pătrat pentru birouri, hale sau spații de retail au crescut doar marginal în ultimii 5 ani (între 0 și 10% cumulat) în contrast izbitor cu creșterile susținute din zona de rezidențială. Prin urmare, ne așteptăm ca oportunitatea aceasta să se reflecte în perioada urmatoare într-un volum de tranzacționare mai mare deși, pe termen scurt, adică în 2021, investițiile nu vor depăși cel mai probabil nivelul din 2020”, a declarat Andrei Văcaru, head of capital markets JLL România.

Investițiile nu vor depăși nivelul din 2020

Presiunea pe care Jll se așteaptă să o vadă pe yieldurile proprietăților industriale, și potențial pe birouri, în linie cu evoluțiile regionale, depinde în mare măsură de disponibilitatea finanțărilor și a condițiilor de finanțare, de evoluția indicatorilor macroeconomici, dar și de sustenabilitatea măsurilor luate la nivel politic.

Investitorii au încă apetit pentru proprietăți comerciale în România, încurajați de revenirea rapidă a economiei

Piața de investiții imobiliare din România a totalizat în primul semestru 309 milioane de euro, cu aproape 22% mai mică față de perioada similară a anului trecut. Impactul pandemiei de COVID-19 asupra pieței imobiliare a fost mai redus decât se aștepta, astfel că volumele investiționale s-au menținut la niveluri „sănătoase” atât în 2020, cât și în prima jumătate a acestui an.

Tranzacții începute în timpul pandemiei au fost închise în primul semestru din 2021, demonstrând că investitorii au încă apetit pentru proprietăți comerciale în România, încurajați de revenirea rapidă a economiei. Comparativ cu anul trecut, numărul tranzacțiilor a crescut, în timp ce valoara medie a unei tranzacții a scăzut la 21 milioane de euro.

Citeste si:
Analiză MerchantPro| Piața de eCommerce crește lent, dar sigur: cele mai active domenii din primul trimestru
Analiză MerchantPro| Piața de eCommerce crește lent, dar sigur: cele mai active domenii din primul trimestru

București, destinația investitorilor

Capitala a continuat să fie destinația preferată a investitorilor, cumulând 69% din volumul total tranzacționat în primul semestru, urmat de Timișoara, Iași și Oradea.

Cea mai mare tranzacție înregistrată în prima jumătate a anului a fost vânzarea clădirilor Campus 6.2 & 6.3 din zona Centru-Vest din București, în care JLL a reprezentat vânzătorul Skanska.

Cele două clădiri interconetate, au o suprafață totală de 38.000 mp și au fost achiziționate de compania austriacă S-Immo pentru aproximativ 97 milioane de euro.

Potrivit datelor publice, tranzacția a fost închisă la un yield sub cel considerat prime în România, în special datorită particularităților proprietății, respectiv prezența unor chiriași puternici și a unor contracte de închiriere semnate pe termene foarte lungi.

O altă tranzacție notabilă pe piața de birouri din România a fost vânzarea primei faze a proiectului The Light, localizat, de asemenea, în subpiața Centru-Vest din București, de River Development către Uniqa RE și achiziția Bucharest Financial Plaza, din centrul Capitalei, de către Immofinanz de la BCR.

Restul tranzacțiilor cu clădiri de birouri a implicat proiecte mai mici și orașe secundare și terțiare din România.

Volumul tranzacțiilor cu birouri a totalizat 197 milioane de euro în S1 2021.

Piața industrială și de logistică

Pe piața industrială și de logistică, vânzarea către CTP a portofoliului Catalyst, constând în patru proprietăți – 2 la Timișoara, una la Arad și una în Caransebeș, a reprezentat cea mai mare tranzacție pe acest segment.

Alte trazacții majore cu proiecte industriale și de logistică au fost preluarea parcurilor Industrial Park West Arad și Industrial Park West Oradea de către Globalworth de la Globalvision, vânzarea depozitului H.Essers din Oradea către Connectronics și achiziția Solo Logistic Park din Iași de către fondul suedez de investiții, Oresa, care a marcat intrarea pe piața locală de real estate a unui nou investitor.

Activitatea pe acest segment al pieței este limitată de lipsa de produse disponibile la vânzare, în condițiile în care piața este dominată de jucători strategici, care în foarte puține cazuri vor să vândă.

Proiectele din retail vândute în 2021

Pe piața de retail, singura tranzacție semnificativă închisă în primul semestru este vânzarea unui portofoliu de proiecte de tip big box în câteva orașe terțiare din țară, cumpărate de Praktiker Real Estate și Lidl de la Portico Invesment.

Capitalul local a reprezentat aproape 10% din totalul investițiilor, în timp ce investitorii străini au fost implicați în restul volumului, cei din Austria fiind de departe cei mai activi.

JLL este o firmă specializată în servicii profesionale și de management al investițiilor, dedicate domeniului imobiliar.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Tranzacțiile cu proprietăți comerciale ar putea ajunge, din nou, la 900 de milioane de euro, anul acesta