Lectură de 2 minute

30 Jun 2022 - Știri și Noutăți

Sphera Franchise Group inițiază un Manifest pentru Mediu, împreună cu Reciclad’OR

Otilia Caloian

Abonează-te pe  

Sphera Franchise Group (SFG), cel mai mare grup din industria de food service din România, a organizat o acțiune de ecologizare a Pădurii Râioasa, din Săbăreni, Ilfov, alături de partenerul Reciclad’OR și Direcția Silvică Ilfov, Ocolul Silvic București. Astfel, miercuri, 29 iunie, peste 100 angajați ai companiei au participat la această inițiativă ce a avut ca scop conștientizarea și mobilizarea împotriva poluării asupra mediului înconjurător.

În cadrul acțiunii, au fost colectați zeci de saci cu deșeuri, fiind astfel ecologizată o zonă extinsă a pădurii. “Mai mult decât o acțiune de ecologizare, această inițiativă este un nou pas într-un demers constant de implicare în comunitate, precum și un efort de educare a publicului larg, care trebuie să fie conștient de efectele pe care le pot avea acțiunile noastre, ale tututor, asupra mediului înconjurător. Ne implicăm în activități de sprijin social de peste zece ani, fiind orientați către dezvoltarea și susținerea inițiativelor care generează un impact pozitiv asupra comunităților în care activăm”, a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.

Reciclad’OR este o Organizație care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului (OIREP), iar Sphera Franchise Group are un parteneriat cu aceasta pentru preluarea transferului de responsabilitate privind reciclarea deșeurilor din ambalaje introduse pe piață.

Fondat în anul 2017, Reciclad’OR este lider al pieței și al transferului de responsabilitate, lucrând cu peste 730 de companii partenere. De asemenea, implementează proiecte de mediu și acțiuni de conștientizare a populației privind importanța gestionării corecte a deșeurilor realizate, și organizează evenimente de responsabilizare socială, precum cel în parteneriat cu SFG.

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell în România și KFC în Chişinău, Republica Moldova, și în Italia. Grupul deține peste 170 de restaurante pe cele trei piețe și are peste 4.700 de angajați. Sphera Franchise Group este singurul jucător din HoReCa prezent pe Bursa de Valori București, unde s-a listat în 2017, sub simbolul SFG. Grupul este inclus în indicele principal BET, precum și în FTSE Global Microcap.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Sphera Franchise Group inițiază un Manifest pentru Mediu, împreună cu Reciclad’OR