Lectură de 3 minute

08 Apr 2022 - Știri și Noutăți

Soluțiile ERP, eCommerce, de management al vânzărilor și documentelor atrag cele mai multe investiții din partea IMM-urilor în procesul de digitalizare

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Soluțiile Enterprise Resource Planning (ERP), soluțiile de eCommerce, cele pentru managementul vânzărilor și al documentelor vor atrage cele mai multe investiții din partea IMM-urilor în perioada imediat următoare, ca partea a procesului de digitalizare, potrivit companiei de tehnologie DigiSinergy, în contextul deschiderii Programului de Finanțare Europeană Nerambursabilă - Digitalizarea IMM-urilor, conform Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Avem semnale din piață că, în curând, va fi publicat ghidul cu condițiile pentru solicitarea de fonduri nerambursabile și, în condițiile în care, în ultimul an și jumătate, nu au mai putut fi accesate astfel de fonduri, ne așteptăm la un interes foarte mare din partea companiilor din România și la o dinamică foarte rapidă în acordare, pe modelul primul venit, primul servit”, apreciază Natalia Lepădatu, cofondator DigiSinergy.

Programul de Finanțare Europeană Nerambursabilă – Digitalizarea IMM-urilor, ce va fi lansat în perioada următoare, poate fi accesat atât de societățile care au o vechime de minimum un an și care nu au activat de la data înființării în domeniul IT, cât și de societățile care își desfășoară activitatea în IT, pentru dezvoltarea soluțiilor software.

Programul De Digitalizare permite obținerea finanțării nerambursabile cuprinse între 30.000 de euro și 100.000 de euro, fiind necesară o cofinanțare de minimum 10%. Fondurile disponibile sunt în valoare totală de 350 milioane de euro și ar putea fi accesate de peste 5.000 de companii din România.

Programul de Digitalizare a IMM-urilor permite achiziția de echipamente hardware, realizare de website-uri, accesarea de servicii cloud, servicii de hosting, soluții software, soluții de rețelistică etc.

„Sprijinim IMM-urile să acceseze fonduri europene nerambursabile și le punem la dispoziție o suită completă de soluții de care ar putea avea nevoie: ERP, CRM, software la comandă, multiple automatizări, procesare facturi cu roboți preprogramați, hyperautomation, integrarea tehnologiei RPA (Robotic Process Automation) etc.”, mai spune Natalia Lepădatu, menționând că DigiSinergy vizează accesarea a 5% dintre proiectele depuse de IMM-uri anul acesta pentru digitalizare prin fonduri nerambursabile.

Între soluțiile dezvoltate de DigiSinergy se numără aplicația InvOn, de tip Robotic Process Automation (RPA), care folosește inteligența artificială pentru procesarea automată a facturilor. InvOn prelucrează facturile primite pe hârtie, ca PDF-uri, transmise prin portal sau email, indiferent de numărul de pagini, de numărul de linii factură sau forma acestora. Integrarea imediată cu ERP, DMS, ECM etc. creează fluxuri de lucru extrem de eficiente, care pun la dispoziția companiilor informații esențiale și bine structurate.

Pe lângă soluția InvOn, DigiSinergy are în portofoliu produse în completare ce degrevează companiile de task-uri repetitive și le eficientizează costurile, precum CashOn, pentru automatizarea procesului de flux de numerar, care centralizează informații pentru o imagine clară în deciziile manageriale, și StocOn, care permite monitorizarea automată a stocurilor, produselor, termenilor de garanție, expirării și poate genera automat comenzi de aprovizionare etc.

Citeste si:
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023

Compania de tehnologie DigiSinergy își propune să pună în piață produse inovatoare, digitale, disruptive, care vor crea o sinergie cu utilizatorii, pentru a spori performanța afacerilor.

Între soluțiile dezvoltate de DigiSinergy se numără și aplicații de automatizare a proceselor de BackOffice și management, precum: BankOn pentru reconcilierea automată a extraselor bancare, a borderourilor de la curieri și de la procesatorii de plăți și, respectiv, închiderea facturilor; PayOn, pentru managementul rapid al plăților (situația plăților curente și viitoare, emiterea automată a ordinelor de plată etc.); CashOn pentru urmărirea și previzionarea fluxului de numerar, precum și StocOn, pentru emiterea automată a comenzilor de aprovizionare și urmărirea stocurilor.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Soluțiile ERP, eCommerce, de management al vânzărilor și documentelor atrag cele mai multe investiții din partea IMM-urilor în procesul de digitalizare