Sezamo reduce prețurile produselor de tip nutriție specială. Cât timp este valabilă oferta

Lectură de 2 minute

06 Feb 2025 - Știri și Noutăți

Sezamo reduce prețurile produselor de tip nutriție specială. Cât timp este valabilă oferta

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Supermarketul online Sezamo anunță că 3 din 10 coșuri de cumpărături includ cel puțin un produs de tip nutriție specială, în creștere cu 50% față de acum șase luni. Categoria include peste 2000 de produse, o creștere de 25% față de anul precedent, bazată exclusiv pe cererile primite de la clienți.
 

Sursa foto: Sezamo România

În acest articol găsiți:

Clienții investesc în medie 150 de lei pe lună pentru a achiziționa produse de tip nutriție specială, aproape jumătate dintre clienți optând pentru produse fără zahăr:

  • 27% din clienți aleg produse fără gluten,
  • 22% produse fără lactoză,
  • 7% produse proteice.

Reduceri de preț la Sezamo

Începând de astăzi, vreme de trei luni, Sezamo reduce prețurile celor mai cumpărate 24 de produse din categoria „Nutriție specială”, aducându-le la același nivel cu produsele convenționale, pentru a face alimentația sănătoasă mai accesibilă pentru toți clienții.

Acesta este al treilea an consecutiv în care supermarketul online reduce cu până la 50% prețurile la produse din această categorie.

Produsele de tip nutriție specială au fost, de multe ori, greu de găsit în același loc. Ne-am dorit să schimbăm asta și să venim în sprijinul clienților noștri, astfel încât alimentația sănătoasă să nu fie un privilegiu, ci un drept accesibil tuturor. Suntem aici pentru a îmbunătăți viețile clienților noștri, iar aceasta este misiunea noastră, în fiecare zi.

Michael Kaiser, director comercial Sezamo

Sezamo este un real one-stop-shop, o comandă la supermarketul online înlocuind până la 8 drumuri în oraș, la farmacie, măcelărie, băcănie, patiserie, piață, pescărie, pet shop și magazin cu produse pentru diete speciale.

Supermarketul online oferă o selecție de peste 15.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. Produsele sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, ce permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurilor de energie.

Citeste si:

Crește consumul de pește în săptămâna dinaintea postului: cum arată datele de vânzări ale unui supermarket online

Crește consumul de pește în săptămâna dinaintea postului: cum arată datele de vânzări ale unui supermarket online

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik s-a lansat în România în 2022, sub brandul Sezamo. Fiind o companie bazată pe tehnologie, Sezamo se angajează în favoarea durabilității, oferind clienților opțiuni ecologice și sprijinind furnizorii locali.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Sezamo reduce prețurile produselor de tip nutriție specială. Cât timp este valabilă oferta