Live Stream Shopping-ul este o opțiune care le permite brandurilor să stabilească o legătură directă cu audiența, crescând astfel loialitatea consumatorilor, dar și să genereze o rată de conversie de 5 ori mai mare decât cea prin comerțul tradițional.
Cifrele record de conversie, de la vizualizare la plasarea produsului în coșul de cumpărături, au fost înregistrate de branduri care activează în domenii precum tehnologie, beauty, farma, fashion sau edituri, însă serviciul este aplicabil companiilor din orice domeniu care doresc să-și diversifice canalele de vânzare și tacticile de marketing.
La nivel global, piața de Live Stream Shopping ia amploare și se dezvoltă de la un an la altul, în contextul dorinței consumatorilor de a face cumpărături asistate din confortul propriei locuințe. În România, fenomenul este încă la început, însă asistăm la o evoluție pozitivă a acestei piețe, dovadă fiind multitudinea de branduri care vor să devină pionieri în adoptarea soluției, diversitatea sferelor lor de activitate, dar și implicarea din partea clienților și a persoanelor care urmăresc sesiunea. Astfel, rata de conversie “click to buy” înregistrată în aceste campanii a fost de 8,5%.
Mihai Mănescu, Customer Success Manager, Streams.live
Live stream shopping schimbă piața comerțului online la nivel global
E-commerce-ul mondial se află într-o creștere continuă de ani de zile, iar noile tehnologii care creează o interacțiune directă și personală între brand și client, iau amploare. Spre exemplu, cel mai mare succes a fost înregistrat în China și în Statele Unite ale Americii, fiind și cele mai mari piețe de comerț. În SUA se previzionează că veniturile provenite din Live Stream Shopping vor atinge pragul de 20 de miliarde de dolari în 2022 și 55 de miliarde de dolari în 2025 conform datelor Statista, o creștere semnificativă susținută pentru retailul online.
În China, conform Statista, Live Stream Shopping-ul a devenit noua normă pentru e-commerce, fiind considerată printre cele mai eficiente metode de comerț online. În 2021, piața comerțului live în China a depășit pragul de 2.27 trilioane de yuan (aproximativ 318 miliarde de dolari) și se așteaptă ca până în 2023 să ajungă la 4.9 trilioane de yuan (687 miliarde de dolari).
În România, segmentul de fashion a fost printre primele care au implementat această soluție, mai ales în contextul în care pandemia a limitat accesul consumatorilor în magazinele fizice.
Angajări Primark: Retailerul de fashion caută angajați pentru magazinul din Timișoara
Live shoppingul vine cu avantaje evidente pentru magazinele online, aflându-se la granița dintre social media, live streaming și e-commerce. Este un fel de teleshopping în social media și vine în ajutorul consumatorului, oferindu-i acestuia posibilitatea de a vedea mai bine produsele, de a le vedea în context, oferă interactivitate cu produsele și asta ajută foarte mult în experiența de cumpărare. În viitor, mă aștept ca social commerce să crească și ne-am dorit să fim prezenți de la bun început pe acest canal și să îl includem în proiectele noastre recurente.
Raluca Radu, Country Manager ANSWEAR.ro & Fondator MTH Digital
Streams.live este o companie originară din România, fondată în anul 2020. Streams.live este prima companie din România care a implementat soluții de Live Stream Shopping, concept încă nou în țară, prin care companiile pot crea experiențe personalizate pentru clienții lor. În cadrul sesiunilor de live streaming, consumatorii pot interacționa direct cu brandurile, crescându-le astfel loialitatea. Comerțul prin live stream shopping aduce o rată de conversie de până la 5 ori mai mare decât comerțul clasic și este una dintre cele mai eficiente metode de e-commerce la nivel global.