Lectură de un minut

24 Aug 2020 - Știri și Noutăți

România are cea mai ieftină pâine din Uniunea Europeană

Abonează-te pe  

Preţurile la pâine în România sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, fiind aproape la jumătate faţă de media din UE, arată datele Eurostat.

Preţul pâinii şi al cerealelor, potrivit datelor Eurostat, a fost cel mai ridicat în 2019 în Danemarca, 51% peste nivelul din UE, urmat de Austria, 33% peste nivelul din UE, Luxemburg şi Finlanda, ambele cu 25% peste nivelul din UE.

Pe de altă parte, cele mai mici preţuri la pâine şi cereale în 2019 au fost înregistrate în România, cu 47% sub nivelul din UE, urmată de Bulgaria, 35% sub nivelul din UE, şi Polonia, cu 30% sub nivelul din UE, potrivit Agerpres.

Eurostat mai arată că prețurile la pâine în România sunt mai mici și decât în alte state din regiunea Balcanilor care nu fac parte din Uniunea Europeană, precum Macedonia de Nord, Albania, Serbia şi Bosnia Herţegovina. Practic, România are cele mai mici preţuri la pâine din toate cele 37 de state analizate de Eurostat.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  România are cea mai ieftină pâine din Uniunea Europeană