Lectură de 4 minute

19 Feb 2024 - Știri și Noutăți

Rocadă în retail: românii au devenit vânători de promoții și au renunțat la anumite produse alimentare în ultimul an

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum (FMCG) au crescut cu aproape 14% în 2023 faţă de anul anterior, iar volumele achiziţionate de gospodării au revenit pe un trend ascendent (+2,3%), pe fondul temperării inflaţiei în acest sector, arată datele Consumer Panel Services GfK România.
 

Sursa foto: Unsplash

Spre comparaţie, avansul valoric al pieţei FMCG a fost de 10,4% în 2022 faţă de anul anterior. Inflaţia a fost prezentă în peste 95% din categoriile FMCG relevante pentru consumul casnic (cu penetrare peste 2% în rândul gospodăriilor din România), se menţionează într-un comunicat al companiei de consultanţă, notează Agerpres.

"Pe de o parte avem volume în uşoară creştere anul trecut faţă de 2022, iar de cealaltă parte fenomenul de downtrading - adică migrarea shopperilor către produse din segmente inferioare de preţ - continuă să ia amploare şi să impacteze negativ valoarea pieţei bunurilor de larg consum. Printre categoriile cel mai afectate de down-trade se numără îndulcitorii, bazele pentru mâncăruri şi alte produse ce potenţează gustul preparatelor în casă, brânză tofu sau untul", a afirmat Diana Scăunaşu, managing director Consumer Panel Services GfK România, citată în comunicat.

La polul opus, încă există uptrading sau premiumizare în anumite categorii precum pralinele, batoanele energy&diet, sucul de roşii, brânză feta sau spumantele de baie - conform studiului sindicalizat Inflation Tracker 2023 derulat de Consumer Panel Services GfK.

Potrivit sursei citate, anul trecut s-a remarcat şi o creştere semnificativă a promoţiilor în coşul de cumpărături al românilor. Astfel, produsele la promoţie au ajuns să deţină o pondere valorică de peste 20% în totalul achiziţiilor FMCG exclusiv Fresh Food realizate de gospodării.

Românii, vânători de promoții

"În 2023, gospodăriile din România au avut un comportament de cumpărare mai calculat: au făcut achiziţii mai dese, dar în mare parte din categoriile monitorizate coşurile de cumpărături au fost mai mici (ca şi număr de produse sau volum). Activităţile promoţionale par să fi revenit în atenţia tuturor: a crescut considerabil atât cota promoţiilor în valoarea totală a achiziţiilor FMCG pentru consumul casnic, cât şi importanţa misiunilor de cumpărare promo-hunting: dacă în 2022, ponderea acestora în numărul total de acte de cumpărare înregistrate la nivel naţional era de 4,3%, anul trecut procentul a ajuns la 5,3%. Este un trend vizibil în toate canalele de vânzare, cu precădere în hypermaketuri, supermarketuri şi online shops. În e-grocery, deja misiunile de cumpărare de tip promo-hunting reprezintă peste 16% din totalul actelor de cumpărare monitorizate", a subliniat Diana Scăunaşu.

Datele Consumer Panel Services GfK mai arată că mărcile private şi-au temperat avansul în ultimul an, raportând o rată de creştere în valoare de 16%, similară celei din segmentul Branded (ce reuneşte branduri de producători), astfel că ponderea Private Labels în totalul achiziţiilor FMCG pentru consumul casnic s-a menţinut la 25% în 2023. Acestea au reuşit să avanseze cu un ritm superior brandurilor doar în hypermarketuri. La polul opus, performanţa PL a fost slabă în supermarketuri, unde au înregistrat o stagnare a vânzărilor, în timp ce brandurile au avansat cu 14% în 2023 versus 2022.

Discounterii, prima opțiune a românilor pentru achizițiile FMCG

Comunicatul mai semnalează că, la nivelul canalelor de vânzare, discounterii au continuat să conducă topul creşterilor valorice cu un avans de peste 19%, în timp ce hypermarketurile şi supermarketurile au avansat cu un ritm de circa 10% anul trecut faţă de 2022. Mai mult, discounterii au devenit prima opţiune a românilor pentru achiziţiile FMCG pentru consumul casnic, devansând hypermarketurile, cât şi comerţul tradiţional.

Citeste si:
Cât dau românii pe cadourile de Paște anul acesta și ce vor cumpăra pentru familie
Cât dau românii pe cadourile de Paște anul acesta și ce vor cumpăra pentru familie

"Este primul an în care se întâmplă această rocadă în retail şi ne aşteptăm că discounterii să continue dezvoltarea în comerţul local peste ritmul pieţei. Anul trecut am asistat la apariţia unui format nou de discount şi am remarcat investiţii semnificative în expansiunea reţelelor de profil. Dezvoltarea acestora s-a realizat nu doar pe fondul expansiunii în teritoriu, ci şi prin atragerea de noi cumpărători şi prin fidelizarea acestora. Un indiciu este faptul că cea mai mare creştere a frecvenţei de cumpărare în 2023 faţă de anul anterior s-a înregistrat în discounteri. Analizele noastre speciale pe retail ne arată că discounterii câştigă teren luând cu precădere din cota de piaţă a hypermarketurilor, a supermarketurilor şi a comerţului tradiţional", a explicat Diana Scăunaşu.

În ceea ce priveşte penetrarea formatelor de retail, aici s-au remarcat anul trecut magazinele online şi cele moderne de proximitate, cu cele mai mari rate de creştere faţă de 2022.

Consumer Panel GfK este un studiu de tip continuu ce monitorizează comportamentul de cumpărare al gospodăriilor din România pe baza unui eşantion reprezentativ la nivel naţional, format din 6.000 de shopperi. Datele sunt colectate prin scanarea codurilor de bare ale produselor aduse acasă, indiferent de canalul de achiziţie

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Rocadă în retail: românii au devenit vânători de promoții și au renunțat la anumite produse alimentare în ultimul an