Lectură de 3 minute

15 Jun 2023 - Știri și Noutăți

Raftul cu Bunătăți Locale, promovat de Profi, a ajuns la Suceava

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Începând de azi, bunătățile producătorilor locali din județul Suceava își găsesc un loc pe Raftul cu Bunătăți Locale, odată cu extinderea acestui concept și către șase dintre magazinele din județ ale Profi, rețeaua de retail românească.

Sursa foto: Profi

Inaugurat de această dată la magazinul Profi Super din localitatea Sf. Ilie, Strada Morii, nr 194, acest concept vine în sprijinul producătorilor astfel încât aceștia să facă în continuare cele mai bune produse, după rețete tradiționale, și să ajungă mai ușor la consumatori.

Brânzeturile și specialitățile din carne preparate ca pentru propria familie, produse de panificație și patiserie, sucuri naturale după rețete tradiționale, dulceață, zacuscă și gemuri din fructe culese din ogradă, miere curată, produse lactate, uleiuri presate la rece, vinuri și bere artizanală, dar și ceaiuri, toate alimentează Raftul cu Bunătăți Locale.

Raftul cu Bunătăți Locale este modul în care Profi ajută acești producători, care gătesc ca pentru propria familie, să poată ajunge la cât mai multe familii din România. Nu este doar un ajutor pentru micii producători locali, dar și pentru consumatorii care pot să găsească produse de calitate, sănătoase și gusturi autentice.

Călin Costinaș, Director General adjunct Profi

În fiecare zi, Raftul cu Bunătăți Locale își întâmpină cu prețuri mici clienții la Profi Super, în Sf. Ilie, din Județul Suceava, la adresa Strada Morii, nr. 194, dar si la magazine Profi din alte cinci localități ale județului: Suceava,(Str.Nicolae Balcescu, nr 4), Bosanci (str. Sucevei nr. 8-10), Marginea (Str Principala), Rădăuți (Piata Unirii, Nr. 5) și Câmpulung Moldovenesc (Str.Dimitrie Cantemir Nr. 2).

Comunitatea locală economisește acum și timp și bani, timp în care cumpărând de la producătorii locali contribuie la susținerea lor și la păstrarea meșteșugului gastronomic specific zonei. Acesta este și motivul pentru care produsele sunt puse la vânzare în cantități limitate și doar în magazine selectate.

Prima ilustrare a conceptului a putut fi văzută în septembrie 2022 la Festivalul pe care Profi l-a organizat la Apoș, fiind urmată de introducerea lui în același an în magazine din Cluj și Dâmbovița. În acest an programul a continuat să se extindă, Suceava fiind deja al treilea județ în care este implementat, după Bistrița și Alba. În 2023, Profi își propune să aducă Raftul cu Bunătăți Locale cu specialități din carne, conserve, lactate, ouă, panificație, pește, produse apicole, legume și fructe în 10 zone ale țării și să reunească cel puțin 150 de producători locali. Din această lună, dincolo de faptul că sunt prezenți la Raftul cu Bunătăți Locale, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă platformă dedicată lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare în România.

Citeste si:
Eveniment Profi, dedicat producătorilor locali: intrarea este gratuită
Eveniment Profi, dedicat producătorilor locali: intrarea este gratuită

Cu 28.000 de angajați în 1.654 de magazine proprii si Partener prezente în circa 800 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România. Cifra de afaceri a rețelei, de 11,6 miliarde lei, plasează compania pe locul trei în retailul românesc.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Raftul cu Bunătăți Locale, promovat de Profi, a ajuns la Suceava