Lectură de 2 minute

01 Apr 2024 - Știri și Noutăți

Proiectul prin care Danone colectează lapte de la producători locali, o investiție de 7 milioane de euro

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Danone România împreună cu partenerii săi a finalizat investiția de 7 milioane de euro în proiectul socio-economic "O șansă pentru familia ta" din Zimnicea. Proiectul are ca scop principal stimularea antreprenoriatului local în domeniul laptelui, oferind sprijin micilor fermieri pentru a produce lapte la standarde europene și pentru adoptarea de practici agricole regenerative.
 

Sursa foto: Danone

Prin proiectul socio-economic “O șansă pentru familia ta”, demarat în 2012, peste 220 de mici gospodari din orașul Zimnicea au devenit antreprenori, laptele produs în gospodăriile lor fiind livrat zilnic către fabrica de iaurt Danone din București. Danone achizițonează doar lapte românesc, iar 10% din necesarul anual provine din proiectul “O șansă pentru familia ta”.

Anul acesta, Danone România, împreună cu partenerul local, Polaris Group care coordoneaza centrul de colectare din Zimnicea colaborează cu autoritățile locale în vederea deschiderii unei clase specializată în mecanică agricolă la Liceul Teoretic din Zimnicea. Clasa, va pregăti 12 elevi să devină specialiști în domeniul agricol atât de necesari sectorului zootehnic. Danone va oferi burse de performanță și sociale în valoare de 5.000 de euro anual.

Asociația Polaris, care gestionează centrul de colectare din Zimnicea, este un partener strategic pentru Danone de 25 de ani. Începând cu 1999, Danone a început să colecteze lapte din Zimnicea, marcând începutul unui parteneriat durabil. Din anul 2012 Danone și Polaris au lucrat împreună pentru dezvoltarea producției locale de lapte de calitate, conform standardelor europene. Acest efort a fost extins pentru a include susținerea agriculturii regenerative și a educației.

Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996, iar până în acest moment au fost investiți aproximativ 90 milioane euro pentru modernizarea și retehnologizarea acesteia. În prezent, 1 milion de iaurturi sunt distribuite către consumatorii români, dar și către alte 13 piețe europene. Danone România procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte, din care aproximativ 100% este lapte românesc. Numai anul trecut, compania a colectat lapte proaspăt de la 23 de ferme mari și peste 220 de gospodari. Danone este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete (Danone, Activia, Danonino, Actimel), produse pe bază de plante (Alpro), precum și cu produsele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa, Forticare).

Citeste si:
TUYA deschide sezonul de vară 2024: un nou restaurant va fi inaugurat în această toamnă
TUYA deschide sezonul de vară 2024: un nou restaurant va fi inaugurat în această toamnă

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Proiectul prin care Danone colectează lapte de la producători locali, o investiție de 7 milioane de euro