Lectură de un minut

23 Jun 2020 - Știri și Noutăți

Profitul Grupului Pepco a scăzut cu 16% din cauza impactului pandemiei de coronavirus

Abonează-te pe  

Grupul Pepco a raportat un declin de 16,3% al profitului în perioada octombrie 2019 - martie 2020, la 89 de milioane de euro, din cauza impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Agerpres.

Retailerul, care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz în Europa, face parte din conglomeratul sud-african Steinhoff, care se confruntă cu dificultăţi financiare.&;Veniturile grupului Pepco au crescut în perioada octombrie 2019 - martie 2020 cu 9,7%, în condiţiile în care în prezent sunt deschise 99% din magazinele grupului..

"Perspectivele privind comportamentul consumatorilor în viitor rămân incerte şi planurile noastre reflectă aşteptările unui "nou normal" în mediul comercial, după stoparea pandemiei. Totuşi, este posibil să crească cererea pentru produsele noastre, într-o perioadă de incertitudini economice, şi suntem extrem de bine plasaţi pentru a profita de această tendinţă", a afirmat directorul general Andy Bond.

În februarie, Bond afirma că este "aproape inevitabil" ca Pepco să fie vândut de Steinhoff.

Discounterul polonez Pepco, care deține în România o rețea de 250 de magazine și este practic liderul pieței de fashion după vânzări, a închis temporar toate magazinele din țară, din 23 martie, pentru a reduce riscul de infectare cu noul coronavirus. În prezent, unitățile sunt deschise. Pepco deține în România o rețea de 250 de magazine și, potrivit unor estimări din piață, în 2019 a preluat poziția de lider al retailului de fashion, cu afaceri de peste 1,2 miliarde lei.

Grupul Pepco, unul din lanţurile de magazine cu cea mai puternică expansiune în Europa de Est, are 2.844 de magazine în 14 ţări, inclusiv în România, unde comercializează îmbrăcăminte, articole pentru casă şi produse alimentare.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Profitul Grupului Pepco a scăzut cu 16% din cauza impactului pandemiei de coronavirus