Lectură de un minut

04 Jan 2021 - Știri și Noutăți

Producătorul local Mezeluri din Bănie anunță un proces de rebranding și extinderea regională

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Producătorul local Mezeluri din Bănie, prezent de peste 7 ani pe piața preparatelor din carne din România, anunță un proiect de rebranding și reînnoire a identității vizuale având ca obiectiv schimbarea packaging-ului prin noile etichete de produs dar și repoziționarea brandului de preparate din carne.

Producătorul vrea ca în 2021 să dezvolte noi parteneriate prin extinderea colaborărilor cu magazinele din comerțul tradițional, modern și HoReCa din județele din Oltenia.

Pe lângă noua identitate un pas important este reprezentat de asumarea unor angajamente, ce vor fi evidențiate pe noile etichete, acestea fiind împărțite în 10 categorii de produse, de la cârnați, salamuri, specialități, pâna la produse de sezon și afumături.

Produsele Mezeluri din Bănie sunt preparate în unitatea de producție din inima Olteniei, lângă orașul Craiova. Producătorul se aprovizionează cu resurse din ferme românești și comercializează atât carne proaspătă cât și preparate din carne cu o varietate mare, plecând de la cârnați, salamuri, până la afumături precum șunci, slănini și alte specialități: mușchi file, kaizer, coastă afumată.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Producătorul local Mezeluri din Bănie anunță un proces de rebranding și extinderea regională