Lectură de 3 minute

29 Aug 2023 - Știri și Noutăți

Producătorul de mobilă Euro Evi din Iaşi vrea să deschidă mai multe showroom-uri în țară

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Producătorul de mobilă Euro Evi din Iaşi mizează anul acesta pe o creștere de 50% a cifrei de afaceri, prin comparație cu 2022, până la aproximativ 12 milioane de lei. Estimarea are la bază în principal proiectele pe care compania le dezvoltă pe segmentul de clienți B2B (business-to-business), care au crescut odată cu dezghețarea pieței imobiliare, cât și solicitările tot mai numeroase din partea clienților B2C (business-to-consumer). 
 

Sursa foto: Euro Evi

Euro Evi s-a recalibrat din mers schimbărilor care au caracterizat acest domeniu în ultimii ani, realizând investiții importante pentru a susține creșterea afacerii și nevoile tot mai rafinate ale clienților.

„Pandemia de COVID-19 a fost o provocare greu de imaginat pentru mulți dintre noi. Companiile, indiferent de domeniu, au investit în digitalizare și au adoptat cele mai noi tehnologii pentru a-și optimiza businessul. Și noi am făcut parte din acest proces de schimbare permanentă în ultimii trei ani și am acționat în consecință”, declară Marius Enea, coproprietar Euro Evi.

Pentru producătorul de mobilă din Iași, 2022 a fost de asemenea un an bun, mai ales după ce s-a extins în București cu un showroom dedicat, în care s-au investit aproximativ 300.000 de euro. Datorită finalizării acestui proiect, cât și revitalizării industriei de profil, cifra sa de afaceri a fost de 7,9 milioane de lei la finalul lui 2022, cu 40% peste rezultatul înregistrat în anul precedent.

La momentul de față, compania este activă în regiunea Moldovei, în Constanța, Brașov și București, iar pe termen mediu și lung ia în calcul o expansiune în mai multe orașe din țară cu showroom-uri sau magazine. Ca să susțină creșterea pe care mizează și în anii următori, Euro Evi a realizat deja investiții în echipamente și utilaje moderne pentru extinderea capacităților de producție. Compania deține o fabrică de aproximativ 2.500 mp în Iași, având totodată și puncte secundare de lucru, sub forma unor ateliere, cu echipe de montaj, în mai multe zone din țară.

„Ne dorim să investim și în creşterea capacităţii de producție, dar considerăm prioritară partea care vizează echipele de montatori. Este important să acoperim cât mai multe orașe cu aceste echipe și, în prezent, ne concentrăm în această direcție”, declară la rândul său Ionuț Badurlă, coproprietar Euro Evi.

Printre cele mai căutate produse fabricate astăzi la fabrica Euro Evi din Iași se află atât piesele care se reconfigurează în funcție de spațiile existente într-un imobil și cele care integrează tehnologia în structura lor (cum ar fi încărcarea wireless sau sistemele de iluminat), precum și piesele realizate după un design clasic.

Înfiinţată în 1992, compania Euro Evi are ca principal obiect de activitate mobilierul realizat pe comandă. Deși cel mai mare număr de clienți se află pe segmentul proiectelor rezidenţiale şi comerciale, compania se adresează și clienților persoane fizice. Activă în câteva zone din țară, inclusiv în București, Euro Evi este deținută astăzi, în proporții egale, de doi antreprenori români - Marius Enea și Ionuț Badurlă.

Citeste si:
Mici la micul dejun, prânz și cină de 1 mai: cât costă o porție de mici anul acesta
Mici la micul dejun, prânz și cină de 1 mai: cât costă o porție de mici anul acesta

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Producătorul de mobilă Euro Evi din Iaşi vrea să deschidă mai multe showroom-uri în țară