Centrul comercial dedicat obiectelor second hand ReTuna se află în orașul muncitoresc Eskilstuna, situat la o oră de mers cu trenul de capitala Stockholm. ReTuna are o suprafță de 5.000 de metri pătrați, este deținut de municipalitate și a oferit locuri de muncă pentru aproape 60 de persoane, scrie Agerpres.
Orașul este practic imaginea unei localităţi care s-a orientat spre ecologie în anii 1990 pentru a se reinventa. "Suntem un oraş industrial tradiţional, am cunoscut dificultăţi şi a trebuit să găsim un mijloc de a consolida încrederea şi de a ne asuma responsabilităţi pentru a face din Eskilstuna o localitate industrială modernă", a explicat primarul social-democrat, Jimmy Jansson.

Centrul comercial de obiecte second hand există din 2015
Centrul comercial ReTuna care între 250.000 și 300.000 de vizitatori în fiecare an nu este o noutate, el fiind deschis în urmă cu cinci ani, în 2015. Însă tocmai anul acesta a fost desemnat de Guiness World Records ca fiind "primul centru comercial din lume destinat în întregime produselor reparate, reciclate sau restaurate".
Anna Bergström, reprezentantul centrului comercial ReTuna spune că deși nu se poate compara cu giganții din sectorul de larg consum, complexul atrage un număr considerabil de vizitatori și are un profil din ce în ce mai mainstream.
Mallul obiectelor second hand dispune de două etaje, unde se regăsesc 13 magazine de echipamente informatice, librării, jucării pentru copii şi un magazin de mobilă, unde consumatorii își pot face cumpărăturile la fel ca într=un magazin tipic, mai spune Anna Bergström.

Pe lângă shopping, ReTuna oferă şi posibilitatea unui program de pregătire profesională timp de un an în domeniul 'recycle design', designul de produse reciclate. În ţara "Kapskam" (jena de a cumpăra ceva nou), obiectele la a doua mână au devenit ceva normal. Ţara nordică are o lungă tradiţie de magazine de ocazie, însă ReTuna este un simbol.
Deși deține giganți internaționali precum retailerul de fashion H&M sau brandul de mobilă IKEA, Suedia intenţionează să fie un model ecologic pentru întreAGA lume şi să devină una dintre primele ţări cu emisii neutre de carbon la orizontul anului 2045.
RetuRO: peste 1 miliard de ambalaje colectate de la începutul anului
Sursă foto: ReTuna Page