Achiziția face parte din strategia PepsiCo de a diversifica portofoliul de produse, pe măsură ce consumatorii aleg tot mai mult băuturi care sunt mai sănătoase și au mai puțin zahăr. Potrivit lui Ramon Laguarta, CEO PepsiCo, compania urmărește să răspundă cerințelor consumatorilor, care optează tot mai mult pentru băuturi sănătoase și convenabile, scrie FoodBev.
Poppi, băutura cu doar 5 grame de zahăr
Poppi a fost fondată de Allison și Stephen Ellsworth și a câștigat rapid popularitate datorită băuturilor sale prebiotice, care combină suc de fructe și oțet de mere, având doar 5 grame de zahăr pe porție. În ciuda faptului că are un conținut scăzut de zahăr, Poppi a reușit să atragă o bază loială de clienți, datorită focusului pe produse care contribuie la sănătatea digestivă.
Poppi a devenit cunoscută și după ce a apărut în emisiunea „Shark Tank”, primind investiții de la Rohan Oza și CAVU Consumer Partners, care au ajutat brandul să se dezvolte rapid și să se facă remarcat pe piața băuturilor funcționale.
De ce vrea PepsiCO să-și mărească portofoliul?
Ram Krishnan, CEO al PepsiCo Beverages US, a spus că Poppi se potrivește bine cu produsele PepsiCo, având în vedere că se adresează unei audiențe interesate de un stil de viață mai sănătos.
„Suntem încântați de acest brand și credem că, împreună cu resursele noastre comerciale, vom putea să-l ajutăm să crească și mai mult în următorii ani”, a declarat Krishnan.
Această tranzacție arată, totodată, și tendințele actuale din industrie, în care consumatorii optează tot mai mult pentru băuturi care oferă beneficii pentru sănătate, precum îmbunătățirea digestiei și reducerea zahărului.
PepsiCo își mărește flota de dube electrice din România