Lectură de 2 minute

06 Jun 2021 - Știri și Noutăți

Producătorul Pilsner Urquell lansează noi ambalaje pentru berile din portofoliu

Angela Alexandru

Pilsner Urquell, primul producător de bere de tip pilsner din lume schimbă designul ambalajelor pentru întreg portofoliul și toate piețele de export, și introduce pe piață ambalaje cu elemente de design distincte, specifice locului de origine al mărcii. 

Printre elementele distincte și noi se numără poarta fabricii, sigiliul sau emblema orașului Pilsen - noile ambalaje au început să fie disponibile în România din luna mai.

„Noile ambalaje cu elemente de design distinctive, comunică mai bine faptul că Pilsner Urquell este pilsnerul original – primul din lume, încă produs după rețeta originală.  Gustul consacrat și procesul de fabricare rămân neschimbate, păstrând tradiția de la 1842”,  a declarat Georgiana Bercu, Senior Brand Manager Pilsner Urquell, Ursus Breweries.

Obiective de sustenabilitate 

Schimbarea de ambalaje se subsumează și obiectivelor de dezvoltare durabilă și țintelor asumate de către grupul Asahi Europe & International pentru 2030. Astfel, toate etichetele sunt produse din hârtie, iar ambalajele secundare din carton, fiind eliminate elementele din plastic. Obiectivele pornesc de la reducerea emisiilor de carbon la nivelul întregului grup și până la transformarea ambalajelor în unele eco-friendly și reciclabile. 

Fabrica Pilsner Urquell din Republica Cehă se angajează să continue să își reducă impactul asupra mediului – prin reducerea la minim a consumului de apă, investiții în soluții durabile, asigurându-se că procesul de fabricare a berii este în proporție de 97% fără deșeuri. „Sustenabilitatea a fost întotdeauna în centrul afacerii noastre și am avut acest lucru în vedere și când am dezvoltat noua noastră sticlă: designul arată minunat și, în același timp, este mai bună pentru mediu – cu etichete doar din hârtie, fără plastic sau folie de aluminiu.”, precizează Ludek Baumruk, Global Brand Director Pilsner Urquell.

Citeste si:
Tipografia Rottaprint: Producătorii din FMCG vor să recupereze blocajele din timpul pandemiei și cresc cererea pentru etichete și ambalaje

Istoria Pilsner Urquell începe în 1842, când Josef Groll a fabricat prima bere blondă tip pilsner din lume. Numele berii Pilsner Urquell a fost inspirat după cel al orașului Pilsen (Plzeň), oraș din Boemia de Vest, locul în care a fost creat primul pilsner auriu în urmă cu 179 de ani. Astăzi, berea în stil pilsner reprezintă 70% din piața berii.

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry și St. Stefanus, alături de marca de cidru Kingswood. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o micro-berărie în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din grupul Asahi Europe & International. 

CITEȘTE și despre Ursus, angajament pentru susținerea egalității de gen și a incluziunii la muncă sau despre schimbări în conducerea Ursus Breweries: Paul Barnett a fost numit președinte al companiei din România, în locul lui Dragoș Constantinescu

 

Citeste si:
Francezii de la Proplast vor să cumpere producătorul de recipiente din plastic pentru industria alimentară Omniform

Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Producătorul Pilsner Urquell lansează noi ambalaje pentru berile din portofoliu